Biserica Ortodoxă cinsteşte pe 8 noiembrie „Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Conform tradiţiei biblice, sfinţii arhangheli sunt căpeteniile tuturor îngerilor şi sunt în număr de 7, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafael. Sfântul Mihail este îngerul dreptăţii care l-a pedepsit pe Satana atunci când acesta s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, iar numele lui înseamnă în ebraică „Cine este ca Dumnezeu”. Sfântul Gavriil este călăuzitorul spre adevăr și vestitorul ceresc cel mai de seamă, deoarece el este cel care a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Mântuitorul Hristos. Numele lui se traduce tot din ebraică prin expresia „omul lui Dumnezeu”. Biserica cinsteşte în această zi adunarea tuturor îngerilor, deoarece aceştia sunt slujitori ai lui Dumnezeu şi apărători ai oamenilor în lupta împotriva păcatului. De aceea, sfinţii îngeri sunt şi ocrotitorii Jandarmeriei Române.

Biserici din Arhiepiscopia Clujului, ocrotite de Sfinții Arhangheli

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt patronii spirituali ai mai multor biserici de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului. În municipiul Cluj-Napoca biserica din Dâmbu Rotund, de pe strada Corneliu Coposu poartă acest hram. Credincioșii au luat parte încă din ajun la slujba Vecerniei, urmată de Priveghere. În ziua hramului a fost oficiată Sfânta Liturghie la care au participat credincioșii parohiei și aproximativ 50 de copii de la grădinițele din împrejurimi.
Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Dâmbu Rotund a fost înființată în anul 1936. Biserica a fost construită în mai multe etape, după cum am aflat de la părintele paroh Augustin Bora: „Parohia s-a înființat în 1936, prin părintele Relea care a fost primul preot paroh, apoi a urmat o perioadă de 3 ani până când s-a cumpărat un teren pe strada Banatului pe vremea aceea, acum strada Corneliu Coposu și în 1939, pe acel teren, a început construcția unei biserici. A venit războiul, biserica a rămas la nivel de centură până prin 1957, când a fost reluată construcția. A fost finalizată cu pictură cu tot în 1973 când a fost și sfințită de regretatul Ierarh, Înaltpreasfințitul Teofil. În anul 1991 parohia crescând și supunându-se și ea evoluției vremii, a început o lucrare de extindere a bisericii, pentru că era micuță și nu mai corespundea nevoilor credincioșilor, lucrare ce a durat până în anul 1998”. În prezent în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Dâmbu Rotund se află în construcție o casă parohială și un centru pentru tineret.

Un alt locaș din Cluj-Napoca, ocrotit de „Sfântul Arhanghel Mihail”, este situat în cartierul Mărăști, pe strada Dâmboviței. Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Mărăști a fost înfiinţată în 2000, atunci fiind numit paroh părintele Liviu Cosma. În 2001, pe terenul din apropierea complexului Expo Transilvania s-a construit o bisericuţă de lemn, unde s-a slujit până în 2004. Atunci s-a pus piatra de temelie pentru biserica din zid, iar lucrările au fost binecuvântate, în vara anului 2011, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Potrivit părintelui paroh Liviu Cosma, biserica se află încă în construcție, exteriorul fiind finalizat în proporție de 90 %, iar în interior a rămas de realizat pictura locașului de cult.

Și Capela Institutului de Transplant Renal din Cluj-Napoca și-a sărbătorit vineri, 8 noiembrie 2013, hramul. Locașul de rugăciune se află sub ocrotirea „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”. Cu prilejul hramului a fost oficiată în capela spitalului de la ora 9 Sfânta Liturghie săvârșită în sobor de preoți. Sfânta Liturghie a fost urmată de o slujbă de mulțumire oficiată cu ocazia aniversării onomasticii Prof. Dr. Mihai Luncan, ctitorul acestui locaș de rugăciune.
Capela Institutului de Transplant Renal din Cluj-Napoca a fost înființată în urma cu 10 ani. Un scurt istoric ne oferă Pr. Avram Simișdean: „În urmă cu 10 ani, mai exact în primăvara anului 2004 s-au pus bazele acestei capele, chiar în incinta Institutului, și este oferită exclusiv bolnavilor internați aici. Ea a fost binecuvântată în primăvara anului 2004 de către Preasfințitul Episcop vicar Vasile Someșanul, iar de atunci în fiecare duminică și în sărbători, cât și în timpul săptămânii aici, în capela Institutului de Transplant Renal din Cluj-Napoca, săvârșim toate slujbele și rugăciunile din timpul anului liturgic”.

Și Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Beclean și-a cinstit în mod deosebit vineri, 8 noiembrie 2013, ocrotitorii spirituali. Cu prilejul hramului la acest locaș de rugăciune a fost oficiată Sfânta Liturghie în sobor de preoți. Biserica veche a parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Beclean a fost construită prin anul 1804 și a fost dărâmată în 1970. Biserica nouă a fost construită pe vechiul amplasament, a fost pictată și ulterior sfințită în 1979 de vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Teofil Herineanu. De atunci s-au realizat la biserică o serie de lucrări de reparație și renovare exterioară. Potrivit părintelui paroh Vasile Cherhaț, pe viitor se dorește restaurarea picturii care se află în stare avansată de degradare.

Andreea Pâgleşan, Sursa: Radio Renasterea