Pe 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Nicolae Balan l-a dus la Manastirea Prislop, ca sa refaca viata calugareasca de acolo si pentru a-l departa, macar o vreme, de multimea cre­dinciosilor care-l cautau, caci conducatorii politici de atunci se temeau de influenta pe care o avea asupra oamenilor.

Ctitorita in secolul 14 de Cuviosul Nicodim cel Sfintit de la Tismana, Manastirea Prislop fusese luata de greco-catolici pe la 1760. In toamna lui 1948, calugarii greco-catolici o parasisera, dupa revenirea unitilor la Ortodoxie. Mai erau doar doi calugari sau frati de manastire care se ocupau cu cazanul de rachiu, adica faceau rachiu pentru taranii din im­prejurimi. Parintele le-a zis ca pot ramane la manastire, cu conditia sa renunte la facut rachiu, pentru ca nu-i o indelet­nicire calugareasca. Au ales sa-si ia cazanul si sa plece.

Manastirea Prislop a gasit-o in paragina. Chiar Mitropo­litul Nicolae Balan, vazand in ce stare erau biserica si cladi­rile, a zis Parintelui Arsenie: „Din orice lucru urat, un om cu talent poate face un lucru frumos; dar cand ti se va uri, te-ntorci inapoi”. Se apropia iarna si, desi ii era foarte greu, a ramas. Dupa trei saptamani, a trimis parintilor si fratilor ramasi la Sambata o scrisoare datata 14 decembrie 1948:

“..Pustietatea cea dinafara a locului, constrangerea lui de-a ma aduna la chilie intre scripturile Parintilor, ma umple de recunostinta catre ocarmuirea cea de deasupra, care m-a scapat putin de ingramadeala si jefuirea de la Sambata.

Nu m-as mai duce de-aci, nici printre oameni n-as mai iesi; dar nici pe ei nu i-as lasa sa ma mai ingramadeasca. Nu poti fi si cu Dumnezeu si cu oamenii.

Fiti mangaiati ca de mult folos ma bucura Dumnezeu aici.

Arsenie

Prislop

14.XII.1948″

Parintele Arsenie l-a luat la Manastirea Prislop pe fratele Nicolae Zaharie de la Sambata, viitorul ieromonah Nicodim (1915-1998). Dupa o vreme, acesta a plecat la Schitul Dragoslavele, din apropiere de Campulung-Muscel, chemat de Patriarhul Iustinian. Dupa 1976 a revenit la Prislop, ca preot slujitor si duhovnic. Are mormantul chiar langa cel al Parintelui Arsenie.

Fratele Nicolae era si cantaret bisericesc, facuse scoala de cantareti, si tamplar de meserie. Şi s-au pus amandoi la lu­cru. Au reparat chiliile si biserica. Prin pilda lui, Parintele stia sa mobilizeze si pe ceilalti la lucru. Şi, in timp, a facut din Manastirea Prislop o gradina a Maicii Domnului, o gura de rai: flori si alei frumoase, plante decorative si vase ornamentale, lac si clopotnita. De toate: strani noi, un scaun arhieresc, un chivot nou, un iconostas nou cu sculptura filigranata, dupa desenele Parintelui. S-au construit cladiri noi, intre care si saivanul dacic. Tencuiala exterioara a bisericii a fost inlaturata si i s-a redat aspectul initial, din piatra bruta, atat de frumos, asa cum o vedem azi. Pe unde a fost Parintele Arsenie s-a cunoscut.

La 1 aprilie 1949, in urma unor reorganizari teritoriale ale eparhiilor ortodoxe, judetul Hunedoara a trecut sub jurisdictia Episcopiei Aradului. In vara acelui an, Inalt-Prea-sfintitul Nicolae Balan al Ardealului l-a chemat pe Parintele Arsenie inapoi la Sambata, in Arhiepiscopia Sibiului.

Mitropolitul il ajutase pe Parintele Arsenie de cand acesta era student. A avut bursa la Teologia din Sibiu, a fost trimis sa studieze la Academia de Arte Frumoase de la Bucuresti pe cheltuiala Arhiepiscopiei Sibiului, apoi la Muntele Athos si la Chisinau, pentru a invata calugaria si a se perfectiona in arta picturii. Inaltul Nicolae l-a sprijinit in ceea ce a facut la Manastirea Brancoveanu, incat nu-i era usor sa se desparta de un om de o asemenea valoare. Parintele Arsenie a cerut insa binecuvantare sa ramana la Prislop si a primit-o. Se im­plicase intr-o misiune de intarire a dreptei-credinte in Ţara Hategului si, trimis chiar de Patriarhul Iustinian, si in alte orase si sate din Ardeal si Banat, mai ales acolo unde fusesera parohii greco-catolice.

Inca din 1943, pe cand era la Sambata, le adresase celor „uniti cu Roma” chemarea de a se intoarce la Ortodoxie, ca fiind voia Domnului, avertizandu-i profetic sa nu astepte ca puterea lumeasca sa faca acest lucru:

„In vremea prin care trecem si pentru vremea si mai grea ce se arata sa vie peste toata lumea, a mai desparti pe oameni si a-i invrajbi — si, lucru de mirare, in numele lui Dumnezeu —, a-i mai invrajbi zic, a-i sminti de la lucrarea mantuirii, a-i mai tine in intunerec, e mai mult decat un pacat, mai mult ca o gresala, e o prostie, caci un pacat ti-l iarta Dumnezeu daca te pocaiesti de el; o gresala ti-o iarta, ca n-ai stiut. — Prostia insa nu stim daca o iarta, caci aceea dovedeste rea credinta si sta impotriva adevarului.

De aceea la pacea trecuta, cand s-a facut unirea tuturor romanilor[3], s-a facut gresala ca nu s-a facut si unirea tuturor sufletelor, incat ne ramane noua celor de azi sa stergem de pe haina sufletului nostru viclesugul de la 1700.

Asa ca, pe fata, intoarceti-va acasa, la confesiunea orto­doxa, si asa tot neamul prinde putere pentru ziua care are sa vie.

N-asteptati s-o zica Domnii, ci ascultati ce zice Domnul”.

Incepand din decembrie 1948, timp de doi ani, Parin­tele Arsenie a slujit si a predicat in localitati din judete­le Hunedoara, Arad, Bihor, Caras-Severin, Sibiu, Brasov, Alba, Cluj, Covasna, Harghita, intr-o vreme cand propa­ganda ateista era politica de stat si oricand puteai fi aruncat in inchisoare. A participat la misiuni de intarire a credin­tei ortodoxe impreuna cu Preasfintitul Nicolae Colan -Episcopul Vadului, Feleacului si Clujului, cu Preasfintitul Nicolae Popovici – Episcopul de Oradea, cu alti arhierei si preoti ai vremii de atunci, din Ardeal si Banat.

In cartea Parintele Arsenie — „Omul imbracat in haina de in“ si „Ingerul cu cadelnita de aur” e publicat un cuvant care vine in completarea celui din 1943, dar ne e adresat si noua, celor de astazi:

„ Vin la voi in numele Stapanului meu Iisus Hristos. E greu sa fii tata si mama, avand a da seama de copii, dar mai grea e datoria unui preot si mai ales a unui episcop (800 de sate). Oamenii-s impartiti: unii pentru Dumnezeu, altii impotriva lui Dumnezeu. Mana lui Dumnezeu ne-a facut iarasi una. S-a facut cu stirea si cu voia lui Dumnezeu. Dumnezeu stie ce ne asteapta in viitor: sa aparam toti impreuna crucea lui Hristos“.

Citeşte mai mult pe: Război Întru Cuvânt