Vicepreşedintele PDL, Alin Tişe, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că rolul comisiei speciale Roşia Montană a parlamentarilor este pur decorativ, stabilit pentru a trage de timp şi a devia atenţia publică de la proiectul descentralizării, care ar ascunde de fapt un aviz pozitiv pentru proiectul de exploatare al Gold Corporation.

„În Parlament s-a făcut o comisie Roşia Montană care tot amână lucrurile. Au amânat atât de mult soluţia finală cât iată că prin legea descentralizării, USL face ca toate avizele care trebuie să fie date pe aceste proiecte să se transfere către consiliile judeţene, printre aceste atribuţii fiind şi descărcarea arheologică. Guvernul, care este agentul Gold Corporation, pe uşa din spate rezolvă avizele printr-o lege a descentralizării. De ce a mai fost c reată comisia în parlament, dacă nu va avea niciun rol în acest subiect? Ei mizează pe faptul că lumea nu va fi atentă la prevederile acestui act normativ”, a precizat Alin Tişe.

Tişe va cere în plenul Parlamentului demisia tuturor membrilor acestei comisii pentru că în spatele ei se află un joc pervers.

„Guvernul USL o să se spele pe mâini şi o să spună că nu a aprobat acest proiect, că de fapt Consiliul Judeţean l-a aprobat”, a adăugat senatorul.