Traian Băsescu susține că se încearcă crearea unui monopol politic asupra audiovizualului românesc. „Vreau să încep cu un avertisment legat de ceea ce înțeleg să se petrece în legătură cu mediul audio-vizual. Multe posturi de televiziune au semnalat o ordonanță de urgență legată de insolvența care viza un regim special pentru televiziunile aflate în dificultate financiară: încetarea emisiilor până la aprobarea în instanță a planului de reorganizare, ceea ce ar fi fost catastrofal pentru televiziuni și era vădit că televiziunile și radiourile erau o țintă”, a spus Traian Băsescu.

„Slavă Domnului, datorită presei în primul rând, datorită discuțiilor pe care le-am avut cu Avocatul Poporului, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională ordonanța. Am întors săptămâna trecută în Parlament o lege de modificare a legii 41 din 1994, care este legea de funcționare și organizare a SRR și a SRTV. În cuprinsul acestei legi, la articolul 43, se dădeau 3 soluții pentru radioul și televiziunea publică în mod deosebit. În primul rând, SRR și SRTV pot înființa o persoană juridică de drept privat. A doua variantă era că SRR și SRTV pot dobândi calitatea de asociați în cadrul unei persoane juridice de drept privat deja existente. Punctul trei spune că SRR și SRTV pot achiziționa părți sociale în cadrul unor societăți comerciale deja existente. Toate acestea mă fac să suspectez că Guvernul și majoritatea parlamentară au ca ținte televiziunea română și radioul. Situația este foarte dificilă la radioul și televiziunea publice”, a mai spus președintele.

„Sunt televiziuni private care au resurse financiare care ar putea face din televiziunea română o anexă a unui grup media deja existent. Probabil de aici și furia domnului Voiculescu și a televiziunii dânsului din ultimele săptămâni. Ținta legii de modificare este punerea sub control de partid a televiziunii și radioului publice. Sper ca parlamentul să țină cont de observațiile pe care le-am făcut. Se încearcă realizarea unui monopol pe audiovizual, care să includă și televiziunea română. Am ajuns la această concluzie ca urmare a celor două acte normative promulgate de Guvern”, a conchis președintele, în cadrul unei conferințe de presă pe care a organizat-o la Palatul Cotroceni.

Sursa: Realitatea