Pe 15 martie 2003, în Bucureşti avea loc un marş pe traseul: P-ţa Victoriei, P-ţa Romană, P-ţa Universităţii, P-ţa Unirii, P-ţa Revoluţiei, urmat de un miting de protest împotriva războiului din Irak, ne relatează Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni. Organizator a fost Perenitatea Naţională Română, printre cei 300 participanţi regăsindu-se membrii şi simpatizanţi ai Noii Drepte, scriitorii Pavel Coruţ, Petrică Groza şi un deputat al Parlamentului României. Protestul a fost îndreptat împotriva deciziei clasei politice, de implicare a statul român într-un război străin de agresiune, în care România nu avea ce căuta. Protestatarii au scandat lozinci precum: „Afară cu trupele străine din ţară!” şi „Nu vrem să fim o naţie de sclavi!”.

A fost prima şi ultima manifestare de acest gen din ultimul deceniu, împotriva schimbării radicale de atitudine a României. Dintr-o ţară preocupată să-şi apere cât mai bine populaţia, teritoriul şi avuţia naţională, în interiorul fruntariilor sale, România s-a transformat într-un stat fără suveranitate naţională, o marionetă a SUA, cu trupe de ocupaţie, trimise să lupte la mii de km de graniţele sale, în folosul şi în locul americanilor. După invazia americană în Irak, România a dislocat în perioada 2003-2011, pe cheltuiala ei, trupe de ocupaţie pe teritoriul irakian, care au acţionat împreună cu cele ale SUA. În această perioadă, americanii au creat o vastă reţea secretă de centre de detenţie în Irak, unde au practicat mai oribile acțiuni de tortură, pe care le-au experimentat anterior în Vietnam şi în câteva ţări din America Centrală. Tot în această perioadă, SUA a selectat, finanţat, antrenat şi înarmat comandourile paramilitare şiite din Irak, cu scopul „democratizării” şi „pacificării” comunităţii sunnite, acţiune care a condus la declanşarea unui veritabil război civil, soldat cu moartea a sute de mii de irakieni, care a continuat după retragerea trupelor SUA din Irak şi mai continuă şi azi. Românii au devenit astfel, în ochii irakienilor, complicii americanilor la acest genocid.

Pentru a crea şi menţine aceste trupe de ocupaţie, necesare sprijinirii intereselor SUA la mii de km de România, armata română a fost astfel restructurată şi bugetată, încât forţele destinate apărării graniţelor şi teritoriului naţional au ajuns un adevărat muzeu militar. Rezultatul aventurilor militare româneşti din Irak şi Afganistan îl exprimă perfect Carta Albă a Apărării: armata României este extrem de vulnerabilă, circa 60% din echipamente sunt nefuncţionale, capacitatea de luptă este la un nivel critic, nivelul de instruire al militarilor este foarte slab, structura de for țe dezechilibrată, cu un sistem de comandă depășit. Cu acest veritabil muzeu al vechiturilor militare, România s-a angajat să apere şi scutul antibalistic american, pe care ea şi l-a dorit a fi amplasat neapărat la Deveselu.

Guvernanţii i-au amăgit pe români şi că vor obţine contracte importante, de pe urma participării cu trupe în Irak, în cadrul programului-fantomă al SUA, de refacere a infrastructurii irakiene, distrusă de ei în război. Deşi nu s-a întâmplat nimic din ce guvernanţii români au promis, nimeni nu le-a cerut socoteală pentru că au minţit. Mai mult decât atât, potrivit unor telegrame ale ambasadei SUA la Bucureşti, publicate de WikiLeaks, pe 21 iulie 2005 Traian Băsescu, preşedintele României s-a oferit, şi cu ajutorul Parlamentului şi a guvernului român, a reuşit să şteargă 80% din datoria de 2,6 miliarde USD, pe care ţara noastră trebuia să o primească de la Irak. Sub conducerea dezastruoasă a lui Traian Băsescu, datoria externă a României a ajuns azi la 95 de miliarde USD. În timp ce Traian Băsescu, în numele României, renunţa la peste 2 miliarde USD, SUA forţa guvernul irakian să-i plătească 13 miliarde USD, băgându-i pe gât, armele pe care ea tocmai le dăduse la fier vechi.

În concluzie: România n-a fost în trecut aşa, dar a devenit între timp.

Valentin Vasilescu – Vocea Rusiei