Ne amintim de ea doar la vremuri de primejdie? O instituţie fundamentală a unui stat, forţa principală a unei naţiuni, „organul puterii fizice a poporului românesc!” – scria Eminescu, este cea care, alături de şcoală şi biserică, formează generaţiile, fizic şi caracterial, în spirit creştin şi patriotic, de jertfă pentru neam şi credinţă creştină. Chiar în calendarul creştin Sfinţii militari ocupă un loc primordial, în biserici, în naos, de-o parte şi alta a altarului (Sf. Mucenic Gheorghe şi Sf. Mucenic Dimitrie şi în preajmă Sf. Mina şi Sf. Mercurie şi alţii).

În istoria unei ţări, vitejia şi abnegaţia unor conducători-ostaşi precum şi instruirea oastei au garantat graniţele şi existenţa statală, au asigurat toate celelalte, prosperitatea neamului, „vitejia poate înlocui uneori o mie de învăţaţi” – spunea marele spirit naţional Gr. Vieru. De vitejie şi curaj e nevoie şi în timp de pace pentru a apăra interesele unui popor, neatârnarea şi progresul ţării, laşitatea şi trădarea fiind la fel de periculoase, la deteriorarea statală, risipirea resurselor umane şi materiale, degradarea vieţii propriului popor în favoarea altora sau în scopuri meschine de grup, falimentarea socială şi statală, neglijarea şi frustarea propriei apărări naţionale, armată, servicii secrete, alte servicii cu rol militar, jandarmerie, pompieri etc – care dau siguranţa unui popor, a tuturor cetăţenilor! Care nu au Reprezentanţi în parlament, nu fac politică, n-au sindicate…

Din antichitatea tribală se cunoaşte că procurarea hranei şi a îmbrăcămintei era însoţită de păstrarea şi apărarea ei, producătorii erau şi luptători. Pentru a-şi apăra chiar locul, familia, ginta…O santinelă poate fi insignifiantă vreme lungă, dar clipa când lipseşte poate fi dramatică, ba chiar catastrofală pentru o comunitate. O santinelă ageră şi profesionistă necesită o pregătire intensă în toate planurile, fizic, mental și sufletesc.O sumă de santinele integrate în sistemul de apărare al unei naţii este Oştirea ţării, iar oştirile euro-atlantice formează NATO! Apărarea este însă graduală cu extensie de la pluton la divizie şi mai departe, de la propria incintă la incinta ţării, apoi a Europei.

Apărarea nu este un ansamblu de fiinţe, tehnică,regulamente. Ea este un sistem organic de valori umane, tehnice, logistice și etice. Aici îşi are loc important şi conştiinţa publică, ataşamentul şi grija politicienilor, exprimarea mijloacelor de informare în masă. La ora actuală, însă, armata e aproape invizibilă. Se vorbeşte doar de cei ce mor prin (pentru) NATO, în emisiunile de radio şi tv publice, timp de emisie drastic redus (celebra „Ora Armatei” a devenit sumă de… minutele armatei), se vorbeşte de generalii băgaţi la puşcărie (de fapt după fiecare război sau revoluţie, ofiţerii care apucă să nu moară, ajung prin puşcării). Tot în presă se fac confuzii parcă răutăcioase la adresa unor cadre active sau în rezervă. De pildă în această isterie cu salarizarea sau pensiile speciale se confundă salariul pilotului militar cu cel al aviatorului de cursă TAROM, care e incomparabil mai mare, se tot vorbeşte de solda plutonierului adjutant (ignorîndu-se că acesta e cel mai mare grad al unei importante categorii militare, cea a subofiţerilor, care peste studii liceale şi instituţionale, însumează ani de pregătire specifică armei, tehnicii), -de soarta celor angajaţi pentru o vreme este o cumplită uitare, se invocă venitul unui procuror militar – caz singular şi bizar – care este mai mult magistrat decît militar şi intră în „casta” lor… Neglijarea armatei duce pînă la neglijarea sarcinii ei: apărarea şi securitatea ţării.

Pregătirea premilitară (măcar) a tinerilor e complet uitată, timp în care pe teritoriul ţării se pregătesc aşa-zise legiuni secuieşti. Trebuie să reînvie un Avrămuţ Iancu ca să creeze legiuni româneşti? Cea mai bună asigurare a păcii este cea a fi pregătit de a o apăra! Măcar exemplul ăsta să-l ia politicienii noştri de la NATO! Oameni care n-au habar de armată, uneori un fel de domnişoare, vedete… tv, îşi dau cu părerea. Or, problema apărării nu este o chestie de pălăvrăgeală! E o problemă de viaţă şi de moarte a unui neam… Cine nu-şi plăteşte propria armată riscă să plătească o alta, poate una de ocupaţie! Este principala problemă a conducerii statale, pe care o întreb: „A cui este totuşi… oştirea Ţării?”

Ioan C. Petrișan – Ziarul Natiunea