Actorul Paul Walker, devenit celebru graţie rolurilor din seria „Furios şi iute/The Fast and The Furious”, a murit în urma unui accident de maşină.

Anunţul a fost făcut, sâmbătă, pe pagina pagina oficială de Facebook a actorului de către echipa acestuia, informează BBC.

Potrivit mesajului postat, Paul Walker, în vârstă de 40 de ani, era pasager într-un autoturism Porsche condus de către un prieten al actorului. Şoferul a pierdut controlul autovehiculului în comunitatea Valencia, din nordul oraşului Los Angeles.