Undeva, la marginea Bucurestiului, in cartierul Giulesti-Sarbi, se naste Muzeul Culturii Rromilor, prima incercare de acest fel din Romania. Cu spatii dedicate istoriei, personalitatilor si mestesugarilor rromi.

„Avem si o Camera a Fricilor, de exemplu. Frica de inmultirea tiganilor, frica de numele tigan, de numele rrom, ca aduce cu numele roman, frica de tigan in general. E adevarat ca in 50 de ani vor fi mai multi tigani decat romani in Romania? E o intrebare sincera din Camera Fricilor”, spune antropologul Ciprian Necula, initiatorul acestui proiect, pentru Ziare.com.

Cum a aparut ideea acestui muzeu?

Noi am facut un proiect cu mestesugarii rromi, un proiect pe trei ani, finantat de Comisia Europeana si am achizitionat acesta cladire, care e un fel de mare lego, din bucati de metal. O cladire mobila, de 2.000 de metri patrati, pe care am mutat-o din Iasi, Cluj, Constanta, Bucuresti, iar in Bucuresti am legat-o definitiv, in sensul ca am turnat-o in betoane.

Spatiul expozitional e relativ mic pentru un muzeu, dar avand in vedere ca in Romania nu exista niciun fel de muzeu, este un inceput decent. In principiu, dupa ce termini un proiect din asta, cu bunurile proiectului, cu patrimoniul fundatiei, asociatiei, firmei, ramai, cu conditia sa il folosesti in scopul in care a fost proiectat.

Scopul a fost interactiunea intre populatia majoritara si mestesugarii rromi. Acum, puteai sa faci multe. Puteai sa faci un restaurant cu mestesugari si sa faci si un ban cinstit. Eu m-am uitat in istorie, mi-am zis ca e necesar un muzeu. Am stat de vorba cu scriitorul Adrian Schiop si cu profesorul Vintila Mihailescu si el a zis sa facem un Muzeu al Culturii Rrome. Sa ne imaginam unul.

Unde este Muzeul Culturii Romilor?

Ca sa pui cladirea asta in Bucuresti, a fost o chestie al dracului de grea. Am incercat sa obtinem teren de la Primaria sectorului 4, ne-a tinut cam un an in discutii Piedone, ne-am vazut cu el, cu arhitecti, ne-a aratat teren, dar nu a fost sa fie. Am facut si la Oprescu scrisori. Inutil. Am fost in sectorul 1, in 2, si am facut scrisori. Nici un raspuns.

Pana la urma la sectorul 6 a aparut un viceprimar tanar care a zis „hai ca va ajut eu, facem treaba”. Ne-a dat un teren misto, vizavi de APACA, langa blocul Vodafone, extraordinar. Am facut actele, protocolul, totul parea ok, numai ca ne-am prins cand am vorbit cu arhitectul de acolo ca de fapt nu e terenul lor. Si ne-am trezit si fara terenul ala.

Pana la urma am ramas in sectorul 6 pentru ca asociatul meu, un arab, avea un teren acolo, la capatul Bucurestiului, in Giulesti-Sarbi. E o iesire din Bucuresti care nu duce nicaieri, e o groapa de gunoi. Sunt multi metri patrati, 15.000 de metri, si i-a donat cumva pentru acest proiect.

Nimic de Vanghelie si de sectorul 5?

Sectorul 5 l-am evitat, mai mult eu l-am evitat. As fi vrut si acolo pana la urma, am facut si acolo o scrisoare de intentie la care nu am primit nici un raspuns, evident, dar nu am facut lobby, nu am incercat sa ajungem la primar, pentru ca am evitat cat am putut sectorul 5. Dintr-un motiv simplu: comunitatea de rromi cea mai mare din Bucuresti nu este in sectorul 5, e in sectorul 6, in Giulesti. Sunt 7.000 de rromi – oficial sunt 1.300.

Din punctul meu de vedere, Ferentari, Zabrauti, zona aia nu este un cartier rrom, ci este un cartier al unor saraci, persoane vulnerabile, printre care si rromi. In schimb, in Giulesti ai inca comunitati de rromi, ai oameni care inca vorbesc limba rromani, care au traditii si legaturi cu cultura rroma. Iar saracia, chiar daca exista poate la fel de mult ca in Ferentari, nu are imaginea asta de ghettou.

Revenind la muzeu, primul gand de muzeu a fost in 1934, nu l-am inventat noi. A exista o miscare in Romania, Uniunea Generala a Rromilor, care avea in mandat si facerea unui muzeu. Astia erau mult mai tari decat tot ce avem noi ca ONG-uri acuma, astia aveau 80.000 de membri in asociatie. N-au reusit pentru ca au venit nazistii la putere.

De 800 de azi de cand sunt rromii aicea, nu se stie mai nimic despre ei si nici ei nu stiu despre ei pentru ca s-au rupt de istoria lor.

Am zis ca e necesar un astfel de muzeu, pentru ca principala problema din punctul meu de vedere, e lipsa unei cunoasteri reciproce. Pe langa muzeu, vrem sa facem un institut de cercetare, care sa genereze know how si baza pentru politici publice in ce priveste rromii, desi nu stiu daca il va baga cineva in seama.

Un vizitator al muzeului ce ar putea sa vada?

In primul rand am facut deja o expozitie in care oamenii au vazut cladirea in care va exista muzeul. O a doua expozitie va fi cu personalitatile rrome pe parcursul istoriei romanesti. Va pleca de la secolul 16 pana in contemporan. Avem tot felul de personalitati rrome.

Razvan, domnitorul Moldovei, cu o mica biografie despre el, ce a fost, ce s-a intamplat. Apoi perioada interbelica, cu cei din miscarea asociativa a rromilor, cu Gheorghe Niculescu, care a fost un superactivist. La fel, Lazarica Lazarescu, sau doamna Florica Constantin, care a facut prima scoala si gradinita rroma, cu predare si in limba rromani, in perioada interbelica.

Apoi in perioada comunista avem o serie de personalitati rrome si nu ma refer la muzicieni, sau din arta, care au fost multi, ci cativa activisti importanti, Nicolae Gheorghe, care a murit anul trecut, Ion Cioaba, sociologul Vasile Burcea. Dupa perioada comunista apar o gramada, activisti cunoscuti si parlamentarii rromi. Apoi mai avem o colectie facuta de Gami, un artist metalo-plastician, este practic un sculptor in tabla.

A creat pentru noi o colectie despre diversitatea neamurilor de rromi. Exista 16 neamuri care s-au despartit acum 500 de ani, care s-au dezvoltat cu dialecte si obiceiuri diferite. Apoi vom avea mestesugari pe care ii vezi acolo la lucru, poti sa atingi ce fac ei si sa vezi. Avem un program care se numeste Ucenicie la minut, in care, in cateva minute, poti deveni ucenicul unui mestesugar in lemn sau sa faci o potcoava.

Interactiunea e intre mestesugar si vizitator. Mestesugarul ii povesteste ce face el acolo, ce lucreaza, cum se numeste scula, cat de greu e. Asta e ceva viu, misto. Avem si o camera de dicata lui Nicolae Gheorghe. El a fost fondatorul Miscarii Rromilor, mentorul multor tineri rromi de azi, inclusiv al meu.

Exista biroul lui acolo, cartile lui, studiile lui, este „intelectualul tigan”. Si spun tigan intentionat, pentru ca el a avut o dilema mare spre sfarsitul vietii. „De ce sunt eu rrom, de ce sunt eu tigan, de ce sunt eu roman?”.

Nu este prea departe, la marginea orasului?

E departe, dar e departe ca bariera mentala, pentru ca din centrul Burestiului faci 20 de minute cu masina. Dar are doua simboluri locul asta, unu, ca rromii sunt marginali, cum au fost intotdeauna, si doi, nu aveam cum altfel, dupa cum ti-am explicat. Vom incerca sa tragem oamenii acolo prin evenimente.

Cand va fi dechiderea oficiala?

Constructia unui muzeu porneste de la un zero. Am avut o scrisoare de la Ponta, care a zis ca sustine initiativa. Multumim frumos, Ponta. Trancaneala. Dar intr-un fel imi convine asta, pentru ca nu as fi vrut ca statul roman sa puna el pe hartie cum arata cultura rromilor. Dar constructia unui muzeu dureaza ani de zile. Vrem sa deschidem in aprilie 2014, cand sper sa avem o expozitie cat de cat cu parcursul lor istoric in Romania, ca sa intelegem de ce sunt asa unele comunitati de rromi astazi, pentru ca totul are o legatura istorica.

Avem si o Camera a Fricilor, de exemplu. Frica de inmultirea tiganilor, frica de numele tigan, de numele rrom ca aduce cu numele roman, frica de tigan in general. Conceptul muzeului e muzeul de tip forum, un muzeu in care noi punem in discutie lucrurile pe care noi credem ca le stim.

E o dezbatere, cel care vine acolo e invitat sa participe la constructia muzeului. E adevarat ca in 50 de ani vor fi mai multi tigani decat romani in Romania? E o intrebare sincera din Camera Fricilor. Aceeasi temere a avut-o si Sabin Manuila, care a fost seful Institutului de Statistica din perioada nazista romaneasca si care avea aceasta temere de atunci.

Aveti ceva dedicat suferintelor rromilor la Holocaust?

Vom avea un spatiu dedicat Holocaustului, pe deportarile rromilor in Transnistria, nu in Auschwitz. Romania a avut experienta a 10.000 de evrei omorati intr-o noapte, la Odessa, dar din rromii deportati, 25.000 toti, au murit 11.500. Din punctul meu de vedere, in doua nopti, le ajungea autoritatilor sa ii omoare pe toti, daca doreau asta. Totusi, a existat o alta politica. Eu nu vreau sa merg pe ideea ca „vai, rromii au fost victime, ca si evreii”, ca nu a fost chiar asa. A fost putin diferit.

Am citit niste documente, despre dramele si problemele pe care le-au avut soldatii rromi din Armata romana care luptau pe frontul de est si deodata au aflat ca acasa familiile lor sunt deportate. A existat si o solidaritate din partea soldatilor romani.

Au fost si romani din sate care au protestat cand rromii erau luati, multe cazuri cu oameni care s-au baricadat, nu i-au lasat sa ii ia. In multe sate, rromii erau o resursa importanta, romanii erau agricultori, rromii fierari, ei faceau sapa, plugul.

Rromii fierari sunt asezati din secolul 18, erau intr-o relatie pe termen lung cu romanii, erau ca ceilalti, doar ca erau mai negri si li se zicea tigani. A existat o miscare de protest, chiar si unii preoti, dar si George Enescu, care a scris o scrisoare in care cerea sa nu fie deportati. Si sa-l ia si pe el, daca o fac.

In muzeu insa incercam sa aducem si de-victimizarea rromilor, ca eu sunt satul de asta. Nu, rromii au fost, in istorie, victima unor sisteme. In altele au fost privilegiati. In comunism unii au fost victime ale politicii de sedentarizare, altii au devenit sefi de CAP, au devenit primari, educati, au devenit orice altceva decat victime. Ne-am saturat de „totul e drama”.

Sursa: Ziare.com