O femeie din România naşte, în medie, 1,3 copii, iar rata fertilităţii a cunoscut o scădere aproape dra­ma­tică după căderea regimului comunist. În acelaşi timp, lipsa unui loc de muncă stabil, nesi­guranţa în vi­itor şi migraţia au determinat cuplurile tinere să amâ­ne naşterea primului copil şi chiar să renunţe la căsă­torie, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

În 1989, o femeie năştea, în medie, 2,2 copii în cursul vieţii, iar rata fertilităţii a scăzut imediat după căderea regimului comunist. Tendinţa de scădere a ratei fertilităţii există însă şi la nivel global, iar unele state au început încă de mult timp să aplice măsuri de combatere a acestui fenomen. Dar dorinţa femeilor de a avea o carieră – copilul fiind considerat un impe­di­ment în acest sens -, creşterea gradului de con­şti­en­tizare a responsabilităţii pe care o presupune creş­terea unui copil, precum şi costurile cu îngrijirea copi­lului au făcut ca acest fenomen să ia amploare.

„În România însă, există câteva particularităţi care au condus la această situaţie. Migraţia celor apro­xi­mativ 2,1 milioane de români a «blocat» for­marea de familii, iar nesiguranţa zilei de mâine, care dăinuie din 1990 încoace, îi determină să mai aştepte până la naşterea copiilor. Cea mai importantă bogăţie a unei ţări o reprezintă populaţia şi forţa de muncă, iar viteza cu care a crescut economia Chinei a fost influenţată şi de acest aspect“, a spus profesorul universitar Mircea Coşea, care a fost membru al partidelor politice PDSR (până în 1997) şi apoi PNL (până în 2007).

Rata fertilităţii totale, adică numărul de copii aduşi pe lume de o femeie, a început să scadă în toată Europa începând cu mijlocul anilor ‘60, şi nu numai în fostele ţări comuniste, ci şi în cele dezvoltate. Germania are o rată de 1,3, Grecia are 1,1, Italia are 1,2 iar Austria are 1,3, de aceea coroborarea nivelului ratei fertilităţii cu cel al dezvoltării economice nu jus­tifică neapărat avansul economic al unei ţări, în opinia profesorului Vasile Gheţău, director al Centrului pentru Cercetări Demografice al Academiei Române.

„Există o serie de schimbări majore, literatura de spe­cia­litate vorbeşte despre o a doua tranziţie demo­grafică. A avut loc o serie de schimbări ale valorilor cu­plurilor tinere, tinerii pun un accent mai mare pe alte va­lori, vor un standard de viaţă mai ridicat, au ca pri­ori­tăţi dezvoltarea carierei profesionale, vor o lo­cuinţă şi un autoturism şi vacanţe, care costă. În plus, costul în­tre­ţinerii unui copil a crescut foarte mult, de la costurile de la maternitate până la cele legate de ali­men­taţie, educaţie, condiţii de locuit sau activităţile de pe­trecere a timpului liber“, a mai spus profesorul Gheţău.

În plus, costurile asociate unei căsătorii au făcut ca tinerii să mai amâne căsătoria şi să aleagă să tră­ias­că în uniune consensuală. De altfel, dintr-o populaţie de 20,1 milioane de persoane, datele de la recen­să­mân­tul din 2011 arată că 9,6 milioane erau căsătorite, iar numărul celor care trăiesc în uniune consensuală a ajuns la peste 745.000 de persoane

„Până la un punct, declinul demografic poate fi com­pensat din punct de vedere economic prin creş­te­rea productivităţii – există ţări mici cu un înalt nivel de dezvoltare. Totuşi, creşterea economică poate fi la un mo­ment dat afectată de lipsa resurselor umane şi pentru mine cel mai bun exemplu de ce se întâmplă cu o economie în declin demografic este Japonia, o ţară a cărei economii stagnează de două decenii“, a spus ana­listul economic Aurelian Dochia, care este şi ma­na­ging director al firmei de consultanţă CONCEPT – Economic and Business Consulting.

O rată de fertilitate de 2,2 asigură menţinerea popu­laţiei la un nivel constant pe termen lung, în vreme ce rate de fertilitate inferioare acestui nivel vor duce la un declin al populaţiei. În România, rata fer­ti­li­tăţii a început să scadă abrupt în al doilea deceniu după cel de al doilea război mondial, a crescut tem­po­rar ca urmare a măsurilor restrictive luate de regimul co­munist în 1968 şi apoi a scăzut din nou, potrivit lui Aurelian Dochia.

„După 1990, tendinţa generală a fost de scădere, astfel că în momentul de faţă, la o rată de 1,2 – 1,3 copii născuţi de o femeie, suntem confruntaţi cu o tendinţă de declin demografic atât în privinţa populaţiei totale, care este prognozată să atingă 15 – 16 milioane de locuitori în 2050, cât şi în privinţa structurii acesteia pe vârste, raportul de dependenţă (numărul de persoane sub 16 şi peste 65 de ani raportat la numărul persoa­ne­lor în grupe de vârstă active economic) urmând a se de­teriora“, a mai spus Aurelian Dochia.

Dacă nu exista acest context eco­no­mic, probabil că rata fertilităţii ar fi rămas undeva la 1,5 în România, a mai explicat profesorul Gheţău.

Şi vârsta la care o mamă naşte primul copil a cres­cut: dacă în anul 2000 vârsta medie la prima naştere era de 23,7 ani, în 2011 acest indicator a ajuns la va­loa­rea de 26,7 ani. Se remarcă o creştere mai mare a indi­ca­torului în mediul urban, care a ajuns la 27,7 ani în 2011 de la 24,9 ani (în anul 2000).

„Grija pentru carieră a femeilor a condus la amâ­narea naşterii primului copil, pentru că acesta repre­zin­tă o piedică în dezvoltarea profesională. Există însă şi ţări care au luat măsuri pentru creşterea ratei fer­ti­li­tăţii. Franţa, de exemplu, a înregistrat o creştere a ratei natalităţii, acordând ajutoare material pentru mamele celibatare“, a mai spus profesorul Coşea.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.12.2013