Guvernul intenţionează să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină şi să amâne introducerea acestei taxe la motorină pentru o perioadă de trei luni, interval în care să fie căutate soluţii, a anunţat premierul Victor Ponta.

Premierul a explicat că, astfel, operatorii de transport marfă, care folosesc motorina drept carburant, nu vor mai suporta această acciză, pe care să o introducă în preţul bunurilor de consum.

El a precizat totodată că i-a informat atât pe preşedintele Traian Băsescu, cât şi pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre această soluţie şi a explicat că pentru cele trei luni de amânare nu este necesar să fie redeschisă Legea bugetului, ci doar de recalcularea unor parametri de deficit aferenţi acestei perioade, scrie Mediafax.