Beneficiile iaurtului se datoreaza continutului de nutrienti importanti pentru sanatate, precum proteinele complete, calciul, potasiul, fosforul, zincul, bacteriile lactice vii si vitaminele.

In Romania, tot mai multe persoane se confrunta cu probleme de sanatate provocate sau favorizate de alimentatia nesanatoasa. Bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, obezitatea, tulburarile functionale digestive, osteoporoza, anemia sunt doar cateva din afectiunile care sunt asociate si cu alimentatia excesiva sau carentata. In fata acestei situatii alarmante, medicii recomanda populatiei adoptarea unui stil de viata sanatos, cu activitate fizica zilnica si cu o dieta echilibrata care sa cuprinda legume, fructe, lactate si alimente ce contin grasimi nesaturate, evitand orice exces caloric.

Un aliment care, conform specialistilor, contribuie la buna functionare a organismului este iaurtul. Beneficiile iaurtului se datoreaza continutului de nutrienti importanti pentru sanatate, precum proteinele complete, calciul, potasiul, fosforul, zincul, bacteriile lactice vii si vitaminele.

Prezenta in cadrul Conferintei Sanatate prin Alimentatie, sef lucr.dr. Cornelia Bala de la UMF Cluj a subliniat motivele pentru care iaurtul este considerat un aliment esential pentru o viata sanatoasa: „Laptele si iaurtul se plaseaza pe locul doi in ierarhia alimentelor dense in nutrienti benefici pentru sanatate, dupa fructe si legume. Consumul de iaurt imbunatateste aspecte importante de sanatate si contribuie la asigurarea unei alimentatii echilibrate, in toate etapele vietii. Pentru toate acestea, iaurtul este un aliment esential, ce trebuie consumat in fiecare zi si la orice varsta”.

In primul rand, iaurtul reprezinta un aliat important in mentinerea densitatii osoase. Conform unor studii, in Romania se inregistreaza un aport insuficient de calciu, fata de doza zilnica recomandata de 800mg/zi, fapt ce determina prevalenta crescuta a osteoporozei si fracturilor osteoporotice. Astfel, pentru a compensa deficitul de calciu, specialistii nutritionisti recomanda un pahar de iaurt zilnic. Mai mult, consumul zilnic de iaurt, combinat cu exercitiul fizic zilnic si o alimentatie echilibrata ajuta la mentinerea unei bune densitati osoase de-a lungul vietii.

Una dintre marile probleme de sanatate ale lumii contemporane este obezitatea. Iaurtul poate fi asociat si cu pierderea in greutate, mai ales in zona abdomenului, locul unde se acumuleaza cea mai mare parte din tesutul adipos. De aceea, specialistii recomanda consumul de lactate degresate sau cu putina grasime, ca parte a unei diete controlate din punct de vedere caloric. Iaurturile cu un continut redus de grasimi sau fara grasimi permit integrarea acestora in dieta adaptata nevoilor nutritionale la orice varsta si in orice patologie, cu exceptia alergiilor la proteinele din lapte.
Consumul zilnic de lactate este benefic si pentru echilibrul florei intestinale, care, la randul ei, asigura buna functionare a sistemului digestiv.

 

De asemenea, consumul zilnic de iaurt inseamna imbunatatirea digestiei lactozei, in cazul persoanelor cu toleranta redusa la lactoza, reducerea generarii de substante cu potential toxic in procesul de digestie, imbunatatirea tranzitului intestinal, reducerea incidentei, duratei si severitatii episoadelor de diaree, inclusiv dupa tratamente cu antiobiotice, si nu in ultimul rand iaurtul este un adjuvant in tratarea unor afectiuni precum bolile inflamatorii intestinale sau sindromul de colon iritabil.

Sursa: Healthy