NapocaNews.ro a stat de vorbă cu Ştefan Ioachim, unul dintre cei patru clujeni care au adus României, de 1 Decembrie, aurul la campionatul mondial de karate din Polonia. Alin Mărginean, Tudor Iosif, Dragoş Sereţean şi Ioachim Ştefan au compus lotul românesc la concursul de kumite pe echipe.

Drumul de aur

Am mers în Polonia cu lotul naţional de karate tradiţional, cu autocarul – a fost şi drumul o aventură. Acolo ne aşteptau 16 ţări participante, inclusiv Polonia cu mai multe echipe dificil de învins deoarece jucau pe terenul propriu. Reprezentative au fost şi Germania, Serbia, Rusia – cu oameni foarte bine pregătiţi. Am fost acolo însoţiţi de copii, juniori, lotul României obţinând cea mai înaltă performanţă.

Fac parte din Grupul Seishin Cluj-Napoca, condus de sensei Bucur Marin (centura neagră cinci dani), care ne antrenează pentru karate tradiţional, un om de peste 60 de ani, care reuşeşte să scoată campioni pe bandă rulantă, fără să-l ajute nimeni, pe puterile lui, un om care face multe sacrificii în acest sens şi care merită apreciat.

A fost o competie piramidală, cu cei mai buni concurenţi în finală. Campionatul a durat 4 zile, iar din acest punct de vedere a fost nevoie de o foarte bună pregătire psihică, pentru că începeau luptele dimineaţa şi se termina ziua de concurs la ora opt seara, când puteai să afli că lupţi abia în ziua următoare.
În urmă cu câteva luni participam alături de Dragoş Sereţean la un stagiu de pregătire la Deva, de jiu jitsu brazilian şi aikido, condus de sensei Bucur Marin, unde a fost prezent şi preşedintele federaţiei mondiale de karate tradiţional, român la bază – chit că acum stă în Elveţia. A văzut mare potenţial în noi şi ne-a întrebat dacă nu cumva dorim să fim parte din lotul naţional pentru mondialele din Polonia.

Ne-am bucurat şi de un stagiu de pregătire la Polonia, cu Alexey Kunin (centura neagră zece dani).

Medalia de aur am luat-o chiar de 1 Decembrie.

Karate tradiţional se bazează pe reacţie fulgerătoare, chiar dacă lumea spune că sportul acesta e mai puţin periculos. Fiecare se luptă cu tot ce are mai bun pentru a câştiga. În urma turneului, Ştefan s-a ales cu răni dureroase la tibii, de la brâu în jos toate îl dor, mai ales muşchii de la talpă.

Pentru a lupta în competiţie îţi trebuie şi un kimono bun, care sare de 100 euro, trebuie să plăteşti pentru toate probele la care participi, să ai grijă la alimentaţie.

Pregătiri pentru competiţie

A fost foarte greu, am muncit foarte mult, inclusiv sâmbăta şi duminica. Am avut cu toţii răni în talpă, inclusiv copiii de 7-8 ani. Vreau să se ştie acest lucru pentru că nu spuneau nimic, mai tare mă văietam eu. Nu e chiar aşa de uşor de obţinut o medalie. Aceşti copii au muncit teribil şi au luat medalii în Polonia.

Recomand tuturor părinţilor să-şi înscrie copiii la karate, pentru că aici se învaţă disciplină, autocontrol, corectitudine, respect faţă de toată lumea – nicidecum agresivitate, cum s-ar crede.

Cum este văzut acest sport în comunitate

Părinţilor care vin la sală le place ce văd, dar există şi aici nişte costuri care pentru unii pot părea mari. Aici statul nu plăteşte nimic. Există deplasări de 5-6 zile în străinătate, unde trebuie să-ţi acoperi tot necesarul de cazare, mâncare, echipament.

Este un sport care este văzut din ce în ce mai bine. În străinătate, în Germania de exemplu, cine face parte din lotul naţional de karate nu mai trebuie să meargă să şi muncească. Pentru ei e normal ca respectivele persoane să se ocupe numai de antrenament, pentru că aduc o imagine pozitivă ţării, sunt ambasadori. Acolo se ştie că sportivii muncesc pentru ţara lor.

Un sportiv de karate trebuie să facă alergare, forţă, minimum două antrenamente pe zi, pe lângă partea de karate, care ocupă câteva ore. Ai nevoie de o alimentaţie corespunzătoare, ai nevoie de suplimente.

Începutul karate-ului la Cluj

Practic karate încă de pe vremea lui Ceauşescu, când era interzis acest sport, la Brassay, cu sensei Ţegheni, unul dintre cei mai buni antrenori de karate. Ne antrenam în sala de sport, dar niciodată nu făceam karate. Iarna făceam „schi”, vara făceam „pregătire pentru atletism” – cel puţin asta se ştia că facem. Examenele pentru centură se dădeau doar cu „instuctorul” – sub acoperire. Tot acolo făceam şi judo, cu Lenard, un alt antrenor foarte bun. Făceai ceva interzis atunci, ni se părea fantastic, era stimulativ pentru că primeam un kimono şi centurile colorate.

Karate tradiţional… la copii

Am un băiat de şapte ani care face karate la Politehnica şi are centura portocalie deja. Şi văd la el transformări pe care la alţi colegi de-ai lui de clasă, care fac fotbal, nu e văd. La ei văd agresivitate, văd răutate, pe când la un copil care face karate constaţi exact opusul. Artele marţiale te educă să ai o disciplină maximă şi un respect foarte mare pentru restul lumii. Bătaie e ceea ce se întâmplă pe stradă, neorganizat; aici avem o luptă, cu arbitri – cinci – care în orice moment pot întrerupe lupta. Copiii învaţă să urmeze nişte reguli, iar în aproape 100% din cazuri, aceştia vor fi disciplinaţi.

Unde se vede Ştefan peste un an

Vreau ca sala pe care o să o conduc la Cluj Arena să fie foarte bine pusă la punct. Vreau ca aici să poată veni şi oameni care au o anumită vârstă, o anumită funcţie chiar, nu vreau să fac diferenţe între categoriile sociale, vreau ca şi cei mai corpolenţi să se simtă bine alături de cei care fac performanţă, pentru că vreau ca la rândul lor să ajungă să facă performanţă. Nu suntem toţi perfecţi şi nu putem executa cu toţii perfect fiecare element, dar vreau ca toţi să se simtă bine. O să fac programe pentru fiecare în parte, inclusiv de nutriţie. Acum, un elev care vine la mine la sală pierde 10 kilograme în primul an, dar indicele de masă corporală se schimbă mult de tot în bine. Mă ocup foarte mult de condiţia fizică a celor cu care lucrez şi ştiu tot ce ştiu din studiile pe care le-am aprofundat.

Deocamdată mi-am propus să predau la sală kick-box, dar doresc în timp, cu ajutorul senseiului Bucur Marin, să pot să predau şi lecţii de karate. În continuu doresc să am invitate la sală alte grupe de karate de la alte săli, pentru un schimb bogat de experienţă şi socializare, pentru că aici se leagă prietenii puternice. Vorbim totuşi de un sport de echipă.

Peste un an doresc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să am la activ rezultate bune la europenele din Bucureşti, din mai.

NapocaNews.ro