Fostul senator PRM Lucian Bolcas, in prezent membru PSD, este propunerea Senatului pentru postul de membru al Curtii Constitutionale lasat liber de Iulia Motoc prin plecarea la CEDO.

Presedintele CCR Augustin Zegrean a precizat miercuri dimineata ca pe data de 17 decembrie va declara vacant locul Iuliei Motoc in Curtea Constitutionala, urmand ca in decurs de 3 zile sa fie numit noul judecator.

Iulia Motoc isi va prelua mandatul la CEDO pe data de 16 decembrie.

Radu Carp, profesor de drept constitutional, a caracterizat la B1TV propunerea ca surprinzatoare, stiut fiind ca fusese vehiculat numele senatorului PSD Ioan Chelaru, dar acesta a preferat sa ramana in parlament pentru a se ocupa de revizuirea Constitutiei.

Democrat-liberalul a reamintit ca Lucian Bolcas a fost membru al Partidului Romania Mare, iar ulterior a trecut la PSD. „Este un avocat foarte competent, este cunoscut mai ales prin implicarea sa in ultima perioada in dosarele lui Adrian Nastase”, a reamintit Radu Carp.

La randul sau, prof. Ioan Stanomir a remarcat faptul ca in locul unui specialist in drept constitutional majoritatea USL din Senat a preferat un om politic, exprimandu-si totodata dezamagirea ca puterea nu a dat dovada de mai multa imaginatie, ci a preferat sa se intoarca la epoca numirilor politice.

Lucian Bolcas a confirmat la postul B1TV ca este nominalizarea Senatului pentru CCR. Intrebat daca este convins ca va fi si numit, acesta a raspuns: „Aceasta siguranta nu poti sa o ai, ar insemna o obraznicie, o infatuare in raport de votul pe care trebuie sa il dea egalii mei”.

In varsta de 70 de ani, Lucian Bolcas este de profesie avocat, face parte din Baroul Bucuresti si a fost vicepresedinte al Partidului Romania Mare. A detinut doua mandate de deputat, in legislaturile 2000-2004, 2004-2008.

Dupa un scandal monstru cu Corneliu Vadim Tudor, Lucian Bolcas a fost exclus din PRM, la data de 9 martie 2010, motivatia Biroul Permanent al partidului fiind „pactizarea sa cu Mafia lui Traian Basescu”, dupa ce a pierdut procesul pentru sediul central al PRM, si „tradarea intereselor partidului”.

Lucian Bolcas a fost avocatul lui Adrian Nastase in procesul Trofeul Calitatii. El a declarat ca pedeapsa de inchisoare cu executare primita de acesta de la Inalta Curte l-a „cutremurat”, Adrian Nastase fiind „un om care merge nevinovat sa faca puscarie”.

„Am vazut asemenea sentinte numai rascolind sentintele tribunalului militar in anii ’50”, s-a scandalizat Lucian Bolcas imediat dupa aflarea sentintei definitive, anuntand ca ea va fi contestata la CEDO. Desi a trecut mai mult de un an de atunci, nu s-a mai auzit nimic in legatura cu aceasta posibila contestatie.

Pe de alta parte, cu cateva zile inainte de referendumul pentru demiterea presedintelui, din vara lui 2012, Lucian Bolcas aprecia ca invalidarea acestuia, din lipsa atingerii cvorumului, nu l-ar repune pre Traian Basescu in functie, apreciind ca ar fi un lucru „imoral politic”, „iar tot ce este imoral nu poate fi constitutional”.

NapocaNews