Şi-a pierdut fiul în vârstă de 40 de ani, iar orice reacţie ar fi avut era scuzabilă. Însă mama actorului Paul Walker a găsit puterea nu doar de a-şi şterge lacrimile, ci de a-l încuraja pe Vin Diesel, un „munte” de om care a clacat în momentul în care i-a vizitat părinţii bunului său prieten decedat.

Vin Diesel a postat pe contul lui de Facebook un dialog pe care l-a avut cu mama actorului Paul Walker, decedat săptămâna trecută, într-un accident de maşină.

Actorul povesteşte că imediat cum a auzit că şi-a pierdut bunul prieten, a mers într-un suflet la reşedinţa din Caliornia a părinţilor lui, pentru sprijin moral. Acolo însă şi-a dat seama că el este cel care avea să clacheze, iar mama regretatului Paul Walker avea să-i fie umărul pe care plânge.
„Când am aflat că a murit, am luat imediat avionul înapoi spre California şi m-am dus direct de la aeroport la casa mamei lui. Credeam că părinţii lui vor avea nevoie de susţinerea mea, dar când am ajuns acolo şi am izbucnit în plâns, mi-am dat seama că eu aveam nevoie de a lor. Mama lui m-a îmbrăţişat şi mi-a spus că îi pare rău. ‘Tu eşti mama care si-a pierdut un fiu’, i-am spus eu, iar ea mi-a răspuns: ‘Da, dar tu ţi-ai pierdut jumătatea'”, a scris Vin Diesel pe Facebook.

Paul Walker şi Vin Diesel au fost împreună în distribuţie încă de la turnarea primului film „Furios şi iute”, în 2001. Celebra serie a ajuns la al şaselelea episod şi urma să lanseze al şaptelea lungmetraj anul viitor.

Actorul american Paul Walker, în vârstă de 40 de ani, a murit, sâmbătă după-amiază într-un accident de automobil, în Santa Clarita, California. Paul Walker se afla ca pasager într-un Porsche Carrera GT atunci când şoferul a pierdut controlul maşinii. Automobilul s-ar fi lovit de un stâlp, a fost cuprins de flăcări, după care a explodat.

Sursa: Libertatea.ro