Într-o epocă dominată de solitudine şi de înstrăinare, epocă a fantasmelor televiziunii şi a Internetului dominator, epistola ca gen literar e unul aflat pe cale de dispariţie, dacă nu de-a binelea pe năsălie. Vechea epistolă, ceremonioasă şi fin caligrafiată, a fost înlocuită cu erzaţuri spirituale din categoria e-mailului sau a SMS-ului. Trăim într-o perioadă în care apar genuri literare precum poemele sau chiar microromanul, scrise pe celular.

Într-un climat dominat de agramatism, în care până şi miniştrii culturii se poticnesc în faţa barierelor pârdalnicei gramatici a limbii materne, epistola pare un gen vetust, cu un aer bătrânesc, nefrecventabil de tinerele generaţii. După cum au remarcat formaliştii ruşi, cum ar fi Şklovski dar mai ales Tînianov, tocmai în perioadele de disoluţie a genurilor, un gen altădată central devine periferic, şi un nou gen, din literatura de plan secund sau din viaţa practică, îi ia locul.

Cu spiritul de inventivitate ce-l caracterizează, Marcel Mureşeanu redă genului epistolar ceva din nobleţea şi strălucirea de odinioară, inventând pur şi simplu un nou gen literar, cel puţin în spaţiul literaturii noastre. Sunt ale sale „poeme-ilustrate”, mici, ingenioase compuneri lirice cuprinse în volumul Cartea lui Marcel, splendid „gândită şi alcătuită de Dumitru Cerna” (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013). Sunt totodată, cum bine remarcă Petru Poantă în prefaţa sa, poezii ocazionale. E o subliniere ce nu implică o valorizare depreciativă, dacă ne gândim că însuşi Goethe consideră că, în fond, toate poemele sunt ocazionale.

Scrise pe spaţiul limitat al unei ilustrate, compunerile lui Marcel Mureşeanu, adresate unui spirit afin, poetului Dumitru Cerna, sunt exerciţii de rigoare poetică, un soi de dans al imaginaţiei pe o bară îngustă. Scurtissimele sale compuneri lirice sunt dedicate unui confrate, mici telegrame ivite dintr-o fantezie debordantă, care găseşte în călătoriile sale prin variate geografii un excitant al imaginaţiei, o provocare ce ia forma versului tipic marcelin. Gândurile către confratele clujean coagulează în ingenioase compuneri lirice, în care regăsim ceva din fantezismul volumului Boeme, ceva din estetica minimalistă şi din sicitatea aforistică a volumului Monede şi monade, ceva din gustul pentru paradox din poemele de maturitate ale marelui nostru contemporan. Poetul deambulează în spaţii exotice, cum ar fi Turcia sau Tunisia, producând aceste texte paradoxale, dacă ne referim la sensul termenului grecesc paradoxos, adică o idee opusă opiniei comune, bizară, extraordinară. Opunându-se doxei, paradoxul argumentativ permite prejudecăţilor comunităţii să progreseze, să trezească simţul critic printr-un efect de surpriză. Pe scurt, aceste texte paradoxale, scrise pe o carte poştală, pe adresa Primăriei din Cluj-Napoca, sunt o formă de provocare şi un atac împotriva lenei de a gândi. Iată un scurt poem, intitulat Clepsidra din iasmină, un poem dominat de instinctul ludic şi gustul pentru paradox:

“Trecui de Kairouan, prin Gafsa şi
Iată-mă-n oaza din Metlaoui!
Când am crezut că mă usuc şi mor
m-a prins amurgul tocmai la Tozeur!
Stau la fereastra verde, spre grădină
Uns cu uleiuri albe de iasmină…
Umbrele cad şi-alunecă pe perne
Nisipul-timp pe mâna mea se-aşterne
Dinspre clepsidra Africii Eterne!
P.S. Când mă întorc, dacă găsesc căruţă
Ţi-aduc din Hazoner o cămiluţă.”

S-ar putea divaga la nesfârşit despre arta acestui rafinat poet, care face din călătoriile sale un exerciţiu de exil voluntar în gratuitate şi joc, întemeind o autentică aventură existenţială văzută ca exerciţiu ludic. Ne oprim aici, constatând încă o dată cum poeziile de călătorie ale lui Marcel Mureşeanu stau sub semnul unui rafinat fantezism împletit cu o fină autoironie. Cu sublinierea că nelipsita doză de umor şi jerba de fantasmagorie a poemelor sale e un mod de a masca emoţiile şi umorile unui sentimental, ce-şi catapultează imaginaţia în neaşteptate, insolite imagini, totul sub privirea unui zeu jucăuş şi poznaş.

 

O concluzie se impune: în ciuda eforturilor depuse, Marcel Mureşeanu nu a găsit o căruţă. Căci adrisantul, Dumitru Cerna, poetul-funcţionar de pe strada Moţilor nr- 1-3, continuă să meargă fără cămilă, pe jos, ca odinioară apostolii, sau cu banalul troleibuz al RATUC-ului. Marcel Mureşeanu a găsit, în schimb, un om de carte, care i-a alcătuit un volum pe măsura insolitului său talent. Cartea lui Marcel, gândită şi alcătuită de Dumitru Cerna(Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013), e un eveniment editorial, o carte ce va face deliciul cunoscătorilor şi al bibliofililor.

Ion CRISTOFOR