Eroi ai Holocaustului: Primarul care s-a opus deportarilor din Cernauti (II)Foto: Arhiva. Urmatorul dosar al eroilor Holocaustului pe care il vom consulta este cel cu numarul 499, care se ocupa de Traian Popovici. In vara lui 1941, la scurt timp dupa eliberarea nordului Bucovinei de trupele romane, el este numit primar al orasului Cernauti.

Inca din primele sale zile in functie, Popovici este pus in fata unor decizii de a caror viata au atarnat nenumarati oameni. Guvernatorul de atunci al provinciei, colonelul Riosanu, vroia constituirea unui ghetou in Cernauti, in care urmau sa fie stransi mai mult de 50.000 de evrei.

Dar la insistentele lui Popovici, dupa cum scrie el insusi in „Spovedania unei constiinte”, sub „Riosanu, lagarul ca mijloc de sanctiune a ramas mai mult teoretic.” Isi aminteste ca „Lucrurile se schimba radical dupa moartea lui…la 30 august 1941. Cum ar fi evoluat tratamentul evreilor daca ar fi ramas in viata, e mare intrebare. Cred ca ar fi fost mult mai uman, la bunatatea de suflet care il caracteriza.”

Zile negre in Cernauti

Odata cu numirea generalului Calotescu in functia de guvernator „Se succed masurile restrictive impotriva evreilor”, iar pe 29 septembrie 1941 sunt reluate discutiile legate de infiintarea ghetoului, el inca o data opunandu-se deciziei. Primarul Cernautiului este marginalizat si criticat. Devine cunoscut drept „Jidovitul”, iar evreii sunt numiti batjocoritor „Poporul lui Traian”.

Dar nu avea ce sa faca mai mult. Datorita conditiilor de razboi prerogativele sale erau limitate, iar autoritatile militare erau cele care hotarau in ultima instanta.

Pe 10 octombrie este chemat intr-o sedinta de generalul Calotescu si in prezenta a doi delegati ai Statului Major, generalul Topor si locotenentul-colonel Petrescu, i se da de veste ca evreii urmau stransi intr-un ghetou, iar apoi deportati din oras in Transnistria.

Protestele sale deznadajduite nu au avut niciun ecou si totul a degenerat intr-un schimb de replici acid cu Petrescu „Domnule primar, cine va scrie istoria, jidanii? Eu vin sa-ti plivesc gradina de neghina si dumneata te opui?”

Popovici ii raspunde imediat „Domnule colonel, gradina mi-o plivesc singur, iar in ceea ce priveste istoria nu o vor scrie numai jidanii, ca nu e lumea numai a lor, o vor scrie istoricii tuturor popoarelor, vom scrie chiar noi si mai degraba decat crezi. Ma tem ca vei citi inca domnia ta istoria la care vrei sa contribui.”

Listele izbavitoare ale lui Popovici

O si mai mare lovitura primeste in urmatoarea zi, pe 11 octombrie, cand priveste neputincios cum evreii erau stransi in noul ghetou, pregatindu-i pentru deportarea lor in lagarele din Transnistria. Chiar si asa nu va renunta. Intr-o sedinta pe 12 octombrie, de fata cu toti sefii principalelor institutii de guvernamant ale provinciei, el propune ca evreii din unele categorii sa poata fi salvati de la aceasta soarta.

Sovaitor, guvernatorul ii permite sa intocmeasca o astfel de lista, dar sa nu aiba mai mult de 200 de nume si a plecat „din palatul guvernatorului, in suflet cu satisfactia ca am salvat o infima parte de la pieire.”

El ia apoi legatura cu maresalul Antonescu si il indupleca sa mareasca lista, ilustrand importanta lor in buna functionare nu doar a orasului, ci si a provinciei. Pe 15 octombrie Popovici este chemat de Calotescu si ii spune ca are la dispozitie patru zile sa faca o lista cu 20.000 de evrei care urmau sa fie salvati de la deportare.

In aceeasi seara el merge in ghetou sa duca vestile cele bune, iar „Rabini batrani, intelectuali de toate varstele, fruntasi din toate compartimentele vietii sociale, negustori, muncitori, cu un cuvant, intreaga suflare, a izbucnit in plans alinator, a ingenunchiat binecuvantand pe Dumnezeul lor, multumind cerului pentru indurare, Maresalului pentru gratie, iar mie incercand sa-mi sarute mainile, picioarele si pulpana hainelor. Nu totdeauna lacrimile rusineaza pe barbat. In clipa aceea, emotionat de aceasta izbucnire spontana de gratitudine, m-au podidit lacrimile si am plans si eu”.

Integritatea pe care a demonstrat-o nu a scapat din vederea locotenentului-colonel Petrescu, incat i-a dat dreptate „nu trebuia evacuarea, trebuie atatia mentinuti, incat e pacat de cei ce au plecat”.

La plecarea lui Petrescu din Cernauti i-ar fi spus lui Popovici ca „Plec, dar nu vreau sa fi pierdut stima dumitale”. Primarul nu i-a putut raspunde pe momente, dar o face in memoriile sale „In acel moment, ai castigat domnule colonel Petrescu stima mea pe care o ai si astazi. Errare humanum est si recunoasterea greselii te absolva”.

Tot in memoriile sale face un rezumat al acelor zile subliniind ca „un numar de 16.569 persoane exceptate de la deportare la un numar de 5619 autorizatii revizuite pe capi sau membri de familie. La acesta se adauga numarul celor ce au ramas in Cernauti cu asa numitele autorizatii Popovici, urcandu-se numarul total al evreilor ramasi in Cernauti dupa recensamantul biroului populatiei in 16 decembrie 1941, la 19.689 suflete…”.

Traian Popovici va mai ramane o perioada primar al Cernautiului, pana cand va fi in cele din urma inlocuit. Va muri la scurt timp dupa incheierea razboiului, in 1946, in satul Colacu.

In 1969, el este inclus in randurile celor Drepti intre Popoare. In Tel Aviv ii este inchinat un monument, iar trei decenii mai tarziu, este dezvelita o placa pe locul fostei sale locuinte din Cernauti de cativa supravietuitori recunoscatori ai acelor zile negre ale Holocaustului.