Profesorii români au printre cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, cu un venit mediu de doar 1,3 ori peste salariul mediu pe economie, de 350 de euro net pe lună. .

În acelaşi timp, veniturile medii ale profesorilor bulgari sunt de aproximativ 1,6 ori mai mari decât salariul mediu pe economie, iar cele ale profesorilor din Polonia, de circa 2,5 ori, potrivit calculelor ZF pe baza raportului Teacher and School Heads Salaries and Allowences in Europe 2012-2013, realizat de reţeaua de informare şi comunicare The Eurydice Network din cadrul Comisiei Europene.

„Cei care sunt la guvernare nu gândesc decât în para­digma ciclurilor electorale. Cum o reformă în educaţie începe să aibă efecte abia în minimum şase ani, este neinteresant pentru ei să aloce mai mulţi bani unui sistem cu reacţie lentă la schimbare. Deşi se spune că educaţiei trebuie să i se acorde 6% din PIB, niciodată bugetul Ministerului Educaţiei nu a avut această pondere. Nu există respect pentru educaţie şi semnătura pe care toate par­tidele au pus-o în 2007 pe un pact naţional are valoare zero pentru guver­nanţi“, este de părere Mircea Miclea, fost ministru al educaţiei în perioada 2004-2005 şi, în prezent, profesor de psihologie în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

Anul acesta, pentru educaţie s-au alocat de la buget peste 20 de miliarde de lei (circa 4,6 miliarde de euro), adică mai puţin de 3,5% din PIB-ul pe 2013 (în euro), potrivit informaţiilor de la Ministerul de Finanţe.

Cu toate că salariul mediu primit de un profesor român depăşeşte venitul mediu pe economie, acesta este departe de valoarea salariului primit de cei care intră în învăţământ ca debutanţi sau care au o expe­rienţă în domeniu de doar câţiva ani.

Sursa: Mediafax