P R O T E S T

Noi, membri ai societăţilor cultural-patriotice mai jos semnate, protestăm împotriva numirii în funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român pe numitul Nagy Mihály Zoltán, cel care nu are nimic comun cu valorile culturale româneşti, fiind autorul unei lucrări de istorie intitulată Transilvania între cele două ocupaţii româneşti („Autonomistak es centralistak. Eszak-Erdely a ket roman bevonulas kozott (1944. szeptember – 1945. marcius), cu referire la perioada septembrie 1944 – martie 1945, fapt care denotă profundul dispreţ al acestui autor faţă de istoria românească (una dintre ramurile de bază ale culturii noastre naţionale), faţă de instituţia Armatei Române, faţă de demnitatea devenirii noastre istorice.

Prin tot ce a scris, Nagy Mihály Zoltán – cu studii de nivel colegiu la Budapesta şi universitare la Pécs, în Ungaria – susţine ideea autonomiei Transilvaniei, scrie că Transilvania a fost “dată” Romaniei, că administraţia română a “ocupat parţial Transilvania de Nord” în toamna anului 1944 şi că tot atunci armata română “a ocupat” oraşele Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc, că aceste oraşe fiind atunci “eliberate”. Aşadar despre eliberare scrie in ghilimele, de pe poziţii ungare, batjocoritoare la adresa Armatei Române. Scrie cu admiraţie faţă de maghiarii care au luptat în 1944-1945 pentru autonomia Transilvaniei şi că “activitatea lor – suntem convinşi – serveşte şi astăzi ca învăţătură”, afirmă Nagy Mihály Zoltán. Aşadar, după acest “uns” recent de Parlamentul României în funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român, Transilvania se află în prezent cu statutul de regiune aflată sub ocupaţie românească din 1945. Acesta este rodul studiilor superioare din Ungaria.

Suntem totodată profund îngrijoraţi de însăşi funcţionarea democraţiei în România, dacă un astfel de individ primeşte undă verde din partea Parlamentului român, fiind “verificat” de comisii parlamentare româneşti şi votat aproape în bloc de o maşină de vot care ne uluieşte prin superficialitatea judecăţii de valoare. Ciudat este faptul cǎ tot printr-o manevrǎ politicianistǎ de culise, acest personaj Nagy Mihály Zoltán a fost numit în conducerea Arhivelor Naţionale ale României, încǎlcându-se (si) atunci toate prevederile legale de promovare într-un asemenea post de mare importanţǎ naţionalǎ. Suntem îngrijoraţi că personalităţi veritabile ale culturii române sunt marginalizate de către guvernul şi Parlamentul român şi sunt promovate persoane care, pe lângă faptul că nici măcar nu cunosc suficient limba română, jignesc cultura română şi pe români.

Solicităm guvernului român destituirea imediată din funcţie a acestui personaj şi numirea unei personalitǎţi veritabile a culturii noastre în această demnitate a statului român, iar în ceea ce priveşte pe Nagy Mihály Zoltán, acesta va putea fi promovat, cu toate drepturile unui cetǎţean român, cu respectarea tuturor prevederilor legale (şi nu pe uşa din dos), dupǎ ce va cunoaşte bine limba românǎ şi istoria României, dupǎ ce va scrie tot atâtea cǎrţi privind eliberarea (şi nu ocuparea) Transilvaniei în 1944 de cǎtre Armata Românǎ care a alungat armata de ocupaţie ungarǎ horthyistǎ autoare a numeroase atrocitǎţi contra românilor şi evreilor în Transilvania.

Cluj-Napoca, la 10 decembrie 2013

În numele societăţilor:

1. Despărţământul Cluj al Astrei

Prof. univ. dr. Mircea POPA – preşedinte

Istoric Vasile LECHINŢAN – secretar

2. Fundaţia Culturală Carpatica

Arh. Ionel VITOC – preşedinte

3. Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România

Prof. Victor BERCEA – preşedinte

4. Societatea culturală „Dragoş Vodă” Pro Maramureş

Vasile IUGA – preşedinte

5. Centrul European de Studii Covasna-Harghita

Dr. Ioan LĂCĂTUŞU – preşedinte

6. Liga cultural-creştină „Andrei Şaguna” Sfântu Gheorghe, jud. Covasna

Pr. Sebastian PÂRVU – preşedinte

7. Fundaţia „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe, jud. Covasna

Prof. ing. Maria Peligrad

8. Asociaţia Civic Media, Bucureşti/Chişinau, România/Basarabia (Republica Moldova/Ucraina)

Victor Roncea – jurnalist

Dan Tanasă – jurnalist

LISTA RAMANE DESCHISĂ

Integral pe ziaristionline.ro