Zilele acestea m-am gândit foarte mult la absurditatea măsurilor împotriva poporului român luate de Guvernul Victor Ponta, care a înfeudat economia marilor corporaţii internaţionale, dar şi la votul din parlament prin care coaliţia majoritară şi penală a USL şi-a votat, cu complicitatea unor deputaţi PPDD şi PDL, o super-imunitate în faţa justiţiei şi a legii. România începe să semene tot mai mult din punct de vedere al structurii social-politice cu un stat feudal şi nu cu unul membru în UE. Asistăm astăzi la resuscitarea unei mentalităţi medievale în politica românească. Guvernul PSD, în special, reaşează societatea pe o strutură neo-feudală. Să ne reaminitm faptul că în evul mediu exista o clasă supra-pusă minoritară: aristocraţia, care nu plătea taxe şi impozite, avea cele mai importante bogăţii: economice, comerciale şi funciare şi membrii ei erau deasupra legilor marii mase de poporeni: ţărani şi târgoveţi, care duceau povara birurilor şi cu sabia lui Damocles deasupra capului osândele severe a tribunalelor feudale.
Parlamentarii USL au votat în marţea neagră ca aleşii să fie imuni faţă de organele de aplicare a justiţiei în general: DNA, ANI, DIICOT etc. Ei au mai votat un cod penal prin care parlamentarii să nu mai fie acuzaţi de ceea ce ei fac toată ziua: trafic de influenţă pe bani publici şi privaţi. În urma acestui vot din parlament clasa politică în general redevine o castă aproape medievală situată deasupra legii, un fel de aristocraţie cu privilegii superioare faţă de oamenii de rând, adică majoritatea cetăţenilor României. Marţea trecută, prin votul parlamentarilor, s-a suspendat indirect şi Constituţia României. Avem deja două categorii de cetăţeni, lucru care încalcă Constituţia şi egalitatea în faţa legii: o clasă politică parlamentară, cetăţeni cu drepturi superioare, care nu răspund în faţa justiţiei şi a nimănui de fapt şi restul populaţiei majoritarre, la care li se aplică toate rigorile legii. Premierul Victor Ponta şi clica sa pesedistă a reuşit să arunce România într-un nou ev mediu. Peste câţiva ani, istoria va scrie despre regimul Victor Ponta ca de unul neo-feudal, o excrescenţă medievală în mijlocul UE şi în secolul 21. Guvernul USL din punct de vedere juridic şi al structurii sociale ne-a reîntors cu 500 de ani în urmă.
Ionuţ Ţene
3 Responses to “Regimul Victor Ponta este de fapt un neo-feudalism”
Regimul lui Victor Ponta în complicitate cu Crin Antonescu este bandă de hoţi şi bandiţi.
@prof.in succesuri basiste
nene, nici macar Tene Ionutz,nu a spus de liberali ca ar fi votat dar te trezisi tu sa tragi o duhoare „basista’, caci stiu ca psihoza anti CrinAntonescu tine de Basescu care v-a inoculat-o subliminal, ca un maestru bisnitar al persuasiunii fraerilor, carora le da teancul de hartii invelite in doua bancnote verzi, dupa cum facea aluzie la smecheriile lui, dar le nega de fapt, chiar kanalia perfecta[perfecta..dupa parerea lui O PALER,….si avea dreptate, caci era si e perfecta in magarii]
_Daca tot se vorbeste de infeudare, dece nu spune o vorba de feudalul BASECU , mare mosier si mosierita cu trecut de centura si de cotroceni, Elena Undrea…, dovada clara de unde s-a imputit pestele la voi in anii astia de coma ai mandatelor lui…”mandea bashinoglu, gagauz de Murfatlar”
_
feudalii astia din PSD au facut din banii publici biserica langa biserica . De unde si pana unde legionarii sunt in conflict cu PSD-ul lui Ion Iliescu?