Preşedintele Senatului României, Crin Antonescu, a dat asigurări la Chişinău că România va fi prima ţară care va ridica restricţiile de viză pentru cetăţenii moldoveni, odată ce Uniunea Europeană va lua această decizie.

La întâlnirea cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, Crin Antonescu a reafirmat sprijinul pentru parcursul european al ţării vecine.

Parafarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană este un succes meritat, iar România va acorda şi în continuare tot sprijinul nu doar politic, ci şi prin acţiuni şi proiecte concrete, pentru ca procesul de integrare europeană al Republicii Moldova să fie cât mai rapid, a declarat preşedintele Senatului României, Crin Antonescu.

„În România, ţară membră a Uniunii Europene, există un consens politic total între toate forţele politice, la nivelul tuturor instituţiilor oficiale Preşedinţie-Guvern-Parlament, un consens total pentru a sprijini eforturile de asociere şi de integrare ale Republicii Moldova pe calea UE”, spune Crin Antonescu.

La rândul său, Igor Corman a reiterat interesul Republicii Moldova ca decizia privind liberalizarea regimului de vize să fie luată de către Parlamentul European în primăvara anului viitor.

„Este în interesul nostru să dezvoltăm o relaţie normală, firească între două ţări vecine, două ţări prietene, şi contăm mult pe sprijinul României în continuare, la implementarea agendei europene a Republicii Moldova”, spune Igor Corman.

Aceasta este prima vizită a lui Crin Antonescu la Chişinău, în calitate de preşedinte al Senatului României. Precedenta vizită a fost făcută în urmă cu 14 ani, pe când era ministru al tineretului şi sportului.

Mircea Dascaliuc, Sursa Radio Chişinău