Unchiul liderului nord-coreean Kim Jong-un, prezentat mult timp ca mentorul său, a fost îndepărtat din postul de rang înalt pe care-l ocupa în cadrul armatei, iar mai mulţi dintre apropiaţii acestuia au fost executaţi, au anunţat marţi oficiali sud-coreeni.

Într-un rapot prezentat în faţa unui comitet parlamentar, serviciile sud-coreene de informaţii au anunţat că lui Jang Song-thaek i-a fost retras postul de vicepreşedinte al Comisiei Apărării Naţionale, cel mai puternic organ de decizie din ţară, a declarat un deputat pentru presă.

În cazul în care informaţia va fi confirmată, destituirea lui Jang Song-thaek va constitui cea mai importantă destituire politică în cadrul puterii nord-coreene de la preluarea conducerii ţării de către Kim Jong-un, în decembrie 2011, care l-a înlocuit pe tatăl său, Kim Jong-il, mort în urma unei crize cardiace.

Într-o reuniune convocată în regim de urgenţă cu comitetul parlamentar, serviciile sud-coreene de informaţii au anunţat că Jang Song-thaek „a fost îndepărtat recent din post, iar doi dintre apropiaţii săi, Ri Yong-ha et Jang Soo-kil, au fost executaţi în public la jumătatea lui noiembrie”, a declarat deputatul Jung Cheong-rae pentru presă.

„Toţi membrii armatei au fost informaţi cu privire la aceste execuţii. De atunci, Jang Song-thaek a dispărut”, a adăugat el.

Jang Song-thaek, soţul surorii lui Kim Jong-il, a fost timp de decenii unul dintre personajele-cheie ale puterii de la Phenian, exercitate de trei generaţii de către familia Kim (bunicul, tatăl şi fiul), de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi până în prezent. El a ghidat primii paşi ai nepotului său la conducerea ţării.

Sursa: Mediafax