De niște ani tot scriu despre ce am trăit și văzut cu ochii mei în decembrie ’89. Uneori mi se pare fără niciun rost, alteori mă gândesc că totuși se merită, mai ales când întâlnesc tineri ca cei de la NeamUnit care-și pun (și imi pun) întrebări.

Pentru ei mai ales reiau încă odată și încă odată ce am mai scris, deși mă îndoiesc că fiică-mea de exemplu, din generația copiilor de liceu decerebrați care-o ard aiurea, va avea timp să citească astfel de istorii. Cred cu tărie astăzi că Iliescu ar trebui împuşcat precum a făcut el cu Ceauşescu nu doar pentru uciderea familiei sale adoptive ci și pentru tot ce a urmat, morții din decembrie 89, morții și victimele represiunilor de după aceea, ce a culminat cu Mineriada din iunie 1990. Ilici este cu certitudine un criminal. Nu-l regret pe Ceauşescu, m-am bucurat şi eu, când a murit. Numai ulterior mi-am dat seama că astfel rusoii lui Ilici ne-au transformat pe toţi, întregul popor roman, în criminali. De la aceea execuţie ordonată de Iliescu şi de Gorbaciov românii sunt obligaţi ca la fiecare naştere a Domnului să-şi amintească uciderea familiei fostului lor preşedinte și măcelul care a urmat.

Într-un interviu de acum câțiva ani cu Ion Iliescu în Vremya Novosti, ziar mare din Rusia, la întrebarea cine a tras în oameni, Ilici a răspuns că „rămâne un mister”. „Cred că a fost vorba de o structură pregătită de Ceauşescu pentru o luptă de gherilă în condiţii urbane în cazul în care ţara ar fi fost ocupată. Adică era vorba de un grup de oameni extrem de loiali lui Ceauşescu. Probabil că nici nu au fost incluşi în Securitate. Sperând să oprim vărasarea de sânge, am recurs la cea mai revoluţionară soluţie împotriva cuplului Ceauşescu. Într-adevăr, după executarea lor pe 25 decembrie, tragerea a încetat imediat. Bineînţeles, normal ar fi fost să se organizeze un proces pentru dictator, dar atunci acest lucru a fost imposibil. ”

Iliescu introduce aceeaşi temă dezinformatoare, a teroriştilor care ar fi fost trupe secrete de gherilă urbană fără legătură cu Securitatea, tema apărută că din întâmplare şi în Jurnalul lui Voiculescu şi la TVR-ul PSD. Jurnalul şi TVR afirma chiar că gruparea „teroriştilor” făcea parte dintr-o aşa zisa brigada naţională de rezistenţă, coordonată la nivelul DIA, şi compusă din foşti cercetaşi, rezervişti.

Tâmpenie fără de margini.

Foştii cercetaşi, rezervişti pe deasupra, nu aveau cum să aibă acces în zona zero a Capitalei, ba în plus să mai deţină şi apartamente conspirative pe care să le bucşească cu muniţie şi armament, în ziua de 21 decembrie, în perimetrul controlat de Direcţia a V-a a DSS-ului lui Iulian Vlad, unul dintre arhitecții din umbră a evenimentelor din decembrie 1989, despre care știu cu exactitate, din mărturii directe, că avea legături conspirate cu sovieticii.

Autorul „documentarului” de la TVR este un fost jurnalist de la Cotidianul, îmi scapă numele, teoria sa a apărut simultan cu teoria îmbrăţişată de Jurnalul şi reluată de Ion Iliescu în presă rusă.

Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989

Teoria lui Iliescu a fost consolidată de un ticălos de procuror militar, apropiat de-al lui Ilici, Dan Voinea, acum pensionar de 183 milioane după ce a mătrășit aproape două decenii dosarele Rivoluției și ale Mineriadei din 1990. Culmea obrăzniciei, acum vreo câțiva ani, același Dan Voinea a solicitat să se reîncadreze în Parchet dar a fost respins de CSM. A lucrat după pensionare pe lângă Guvernul Romaniei, de unde mai încasa și alti bani, în calitate de consilier al Secretarului de Stat Marius Oprea, fostul „expert pe intelligence” al lui Tăriceanu. Și Voinea și Oprea, niște trupeți de-ai lui Tismăneanu, unul dintre agenții conspirați ai fostului KGB, ca și membrii familie sale, cu toții cadre NKVD. Este convingerea mea pe care o pot susține oricând, dar nu despre asta voi scrie acum.

Colegul și partenerul de ticăloșii al lui Voinea – pe segmentul îngroparea adevărului despre ‘89 a fost Joarză Samoilă – ultima sa poziție în Parchetul Militar a fost de șef al compartimentului documente secrete al Parchetului Militar. Numeles său va mai apărea în acest material. Am avut de-a face direct cu el în zilele rivoluției. De reținut că el a eliberat cei 106 „teroriștii” capturați în decembrie 1989.

În ce mă privește i-am văzut pe „terorişti“ de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au stat degeaba) pe parcursul a mai bine de şase ore de asediu. Am avut parte chiar şi de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de armă. Ne-am confruntat într-o clădire proiectată ca o adevărată cazemată dotată cu pasaje secrete, trape şi pereţi falşi, fost sediu al Ministerului de Interne, amplasată vizavi de Comitetul Central. Cu trei ani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o subunitate de cercetare, iar instrucţia militară dură, încă proaspătă, mi-a fost de folos, plus pregătirea din perioada în care făceam sport și trăgeam cu arma – la pentatlon și pistol viteză.

La întâlnirea cu „teroriştii“ am scăpat cu viaţa, cred – şi cu ajutorul generos al lui Dumnezeu. „Teroriştii mei“, deşi au încasat-o în plin, au dispărut fără urmă, iar după evenimente, intrigat, m-am întors la faţa locului, încercând să dezleg misterul. Povestea acelor zile a devenit peste ani „Dosarul blocului Romarta“. Am strâns probe care ar fi putut conduce la identificarea, dacă nu a teroriştilor, măcar a instituţiei în slujba căreia acţionaseră aceştia. Am pus totul la dispoziţia procurorilor militari. Am lucrat direct, în 1990, cu o echipă formată din – pe atunci – colonelul Joarză şi căpitanul Slăvoiu. Au trecut de-atunci 20 de ani. Joarză a ajuns ditamai generalul la vârful Justiţiei Militare, a îngropat dosarele Revoluţiei, printre altele şi dosarul meu, şi apoi, anul trecut, a crăpat. Spiritul lui Joarză a infuzat însă tot Parchetul Militar, infiltrându-se în Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarză de mătrăşire a dosarului Revoluţiei.

Povestea adevărată. Nevoia de „terorişti“

În Timişoara, până la 22 decembrie, regimul Ceauşescu „a produs“ 73 de morţi, 296 de răniţi, iar la Bucureşti, până la 22 dec. – 49 de morţi, 599 de răniţi. După apariţia lui Ion Iliescu, lupta cu „teroriştii“ a produs până în ianuarie 1990 – 1142 de morţi, 3138 de răniţi. Manevra războiului cu „teroriştii“ avea ca scop legitimarea noii puteri politice şi „spălarea“ Armatei, structura care a preluat de fapt puterea după 1989, prin cadrele acoperite ale GRU. De la ieşirea în stradă a maselor, momentul insurecţional anticomunist al tineretului român a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenţi specializaţi ai GRU şi KGB, care invadaseră România încă de la începutul lunii decembrie.

Conjuraţia FSN-ului (Frontul Salvării Naţionale) a cuprins cadre PCR cu studii în URSS sau cu părinţi afiliaţi structurilor NKVD, agenţi acoperiţi şi trădători ai DIE (Direcţia de Informaţii Externe a Departamentului Securităţii Statului), DSS şi DIM (Direcţia de Informaţii Militare) racolaţi în misiunile lor din străinătate, disidenţi şi agenţi de influenţă din lumea culturală, susţinuţi mai mult sau mai puţin, discret încurajaţi şi controlaţi de KGB.

Reţeaua rusească – „emanaţii“ revoluţiei – plasa strânsă cu putere în mâinile Moscovei, a sufocat insurecţia tinerilor ieşiti pe străzile Bucureştiului. Conjuraţia s-a legitimat folosindu-se de victime, iar Iliescu s-a aşezat pe piramida de cadavre susţinut de garda sa pretoriană, confiscând elanul anticomunist al tineretului României şi deturnând mişcarea străzii, aliniind apoi ţara către obiectivul real al Moscovei – perestroika gorbaciovistă. Activarea „teroriştilor“ s-a produs într-un cadru bine determinat în zona în care se dădea lupta pentru controlul politic al României, în perimetrul fostului CC, unde deja se croiseră vreo patru schiţe de guvern.
În noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrul simbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaţiu redus, a avut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe şi de forţe din România. Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989 a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării, se repeta, practic, schema de acţiune desfăşurată în Capitală. Miza Puterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituţia care reprezenta Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu. Semnificaţia covârşitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles – confruntarea având ca scop obţinerea controlului şi a cuceririi axei simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie, a început diversiunea teroriştilor, iar startul a avut loc exact în zona centrală a Capitalei, actuala Piaţă a Revoluţiei. Numai în acest loc s-au înregistrat 347 de victime (73 de decedaţi prin împuşcare şi 274 de răniţi). După începerea operaţiunii „teroriştii care trag din toate poziţiile“, s-au înregistrat opt la sută din totalul victimelor la nivel naţional în jurul CC-ului.

„Teroriştii“ aveau posibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au tras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în balcon se afla cineva care trebuia ferit. „Actorii“ Revoluţiei, cei aflaţi la balconul CC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi, deşi unghiurile de tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu uşurinţă a acestora.

Reprezentanţii Parchetului Militar care susţin că nu au probe care să certifice existenţa „teroriştilor“ mint. Aceste probe există, iar generalul Samoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar, ca şi generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe, pe lângă multe altele, şi le-au ascuns în fişetele Parchetului Militar. Diversiunea „teoriştilor“ a funcţionat până ce s-a instalat solid în scaune noua Putere. Mai sunt însă destui dintre cei care au trăit evenimentele din decembrie 1989 ce încă aşteaptă adevărul, ca şi mine. Blestemul Crăciunului spurcat de Iliescu ca să pună el mâna pe puterea mult râvnita nu se poate şterge. Sper că va avea o moarte cumplită, în mari chinuri… Degeaba m-am împuşcat cu teroriştii degeaba am ieşit în stradă pentru a croi un alt drum – al demnităţii, al onoarei, al bunului simţ. Astăzi după 20 de ani cel mai bine trăiesc tot beizadelele canaliilor ordinare ce au băgat căluşul în gura celor care au avut curajul să lupte în decembrie ’89. Aceştia sunt adevăraţii paraziţi ce trăiesc pe spatele şi în umbra celor care au deschis o cărare pe care ei, securiştii şi activiştii PCR, vroiau să o ţină închisă. Faptele vorbesc prin ele însele: criminalii comunişti în românia postcomunistă conduc în continuare o Românie fără şanse. Ne aflăm şi trăim într-o democratură defecta, urâtă, nevrotică. Probabil că numai când romanii noştri îşi vor schimba năravurile şi vor dori ca decenţa să ia locul indecenței ăsteia morale în care ne bălăcim, poate numai atunci şi oamenii obişnuiţi ai ţării ăsteia vor avea vreo şansă să trăiască normal. Până atunci îl avem pe Ion Iliescu Preşedinte de ONOARE şi lider de frunte al unui partid care a primit 5 milioane de voturi la alegeri.

Cele cinci milioane de voturi reprezintă suma reală de romani care şi-ar merita un loc alături de Ion Iliescu, la dreak, acolo unde va ajunge şi el nu prea curând, speram, ci numai după o îndelungată suferinţă. Așa zisa revoluţie – întoarcere de dos, a fost determinată de rusnaci tocmai în favoarea comuniştilor, criminalii ce au fost achitaţi prin decrete prezidenţiale de către Ilici, iar adevărul a fost ascuns şi falsificat. Copiii de astăzi habar n-au cu ce se mănâncă adevărul, ce înseamnă a lupta pentru libertate și ce ni s-a întâmplat de fapt în 1989. Poate o să aflăm odată şi acest adevăr şi să trecem măcar o insctipăie simbolică pe pietrele funerare ale criminalilor ca Ion Iliescu, de exemplu: „Aici zace…Ion Ilici Iliescu…criminal al Revoluţiei Romane. Dreak să-i ardă sufletul zi de zi în iad. Trecătorule pișă-te aici, în dreptul steluţei roşii de pe fruntea canaliei de Ion Iliescu.”

George Roncea