Parlamentarii clujeni Aurelia Cristea (PSD), Adrian Gurzău (PDL), Mircea Irimie (PC), Mate Andras Levente (UDMR), Elena Uioreanu (PNL), Radu Zlati (PNL) au votat pentru proiectul de lege care le-ar oferi o superimunitate. Ei nu consideră că au făcut un lucru greşit, arătând că proiectul nu conferă imunitate sporită.

“Un nou episod din lupta Parlamentului cu ANI, DNA şi instituţiile statului de drept s-a consumat ieri, cu sprijinul ruşinos al TUTUROR deputaţilor clujeni, de la putere sau din opoziţie. Prin amendamente la Codul Penal şi abrogarea unui articol, deputaţii doresc să nu mai poată fi cercetaţi penal pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă sau conflict de interese.Cu alte cuvinte, deputaţii şi-au votat o super-imunitate, care să-i ajute să practice sportul preferat – traficul de influenţă – în totală impunitate”, se arată într-un comunicat trnasmis de Partidul Mişcarea Populară.

Lista îi cuprinde pe: Aurelia Cristea (PSD), Adrian Gurzău (PDL), Mircea Irimie (PC), Mate Andras Levente (UDMR), Elena Uioreanu (PNL), Radu Zlati (PNL). Au lipsit de la vot Steluţa Cătăniciu (PNL), Cornel Itu (PSD), Ioan Moldovan (PC), Adrian Oros (PNL). Cei care au votat pentru susţin că prin aceste modificări parlamentarii nu obţin o superimunitate şi că totul este în regulă, contrazicându-l astfel pe preşedintele PNL, care susţine că liberalii nu vor mai vota proiectul. Adrian Gurzău (foto) de la PDL are cea mai „simpatică” explicaţie: sistemul de vot a înregistrat greşit votul său, de fapt el fiind împotriva proiectului.

Sursa: Adevarul