Artistul emerit Endre Senkálszky, membru onorific al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, s-a stins din viaţă, la vârsta de 100 de ani. Endre Senkálszky a păşit pentru prima oară pe scenă acum 82 de ani.

În anul 1992 a devenit Membru onorific al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, iar de-a lungul vieţii sale a lucrat cu regizori importanţi precum György Harag, Gábor Tompa şi Vlad Mugur, printre mulţi alţii, menţionează sursa citată.

De asemenea, actorul maghiar a lucrat chiar şi cu regizorul Jenő Janovics, care este unul dintre pionierii cinematografiei transilvănene. El a produs primul său film în 2013, sub egida companiei franceze de film Pathé, iar în 1919 a fondat studioul de film Transylvania din Cluj.

Actorul maghiar Endre Senkálszky a jucat în peste 65 de spectacole ale Teatrului Maghiar de Stat Cluj.

El a devenit, în 1939, membru al companiei Teatrului Maghiar de Stat, teatru a cărui direcţie a şi asigurat-o în una din cele mai grele perioade din viaţa instituţiei.

Endre Senkál a fost şi profesor, el predând la Institutul Maghiar de Artă din Cluj, devenit ulterior Institutul de Teatru.

S-a pensionat în 1977, însă a continuat să joace fără întrerupere în spectacolele teatrului şi să semneze regia multor spectacole până în anul 2010. La acel moment avea 96 de ani şi era unul dintre cei mai în vârstă actori activi ai scenelor europene.

„Eu cred în acea responsabilitate sobră cu care îi sunt dator vieţii şi comunităţii. Văd teatrul nu ca pe un lucru plăcut, ci ca pe o căutare aspră, lucidă şi dureroasă, o căutare a ordinii, a cinstei, a clarităţii, a adevărului. Nu ştim cum va arăta teatrul viitorului, suntem însă responsabili pentru prezentul lui. Nouă ne revine acea îndatorire nobilă să protestăm, prin fapte artistice de rang, împotriva tuturor formelor de compromis”, a declarat actorul în 2003, cu ocazia primirii ‘Premiului pentru întreaga activitate’ acordat de Játékszíni Társaság (Societatea pentru Teatru din Ungaria).

Ceremonia funerară va avea loc joi, 9 ianuarie, de la ora 10.30 în Foaierul Teatrului Maghiar de Stat Cluj. La ora 12.00 cortegiul funerar va porni spre Cimitirul Central din Cluj-Napoca. Înmormântarea va avea loc la ora 13.00.

Sursa: Radio Cluj