Balul Operei din 2014, dedicat operei ruseşti | NapocaNews

Balul Operei din 2014, dedicat operei ruseşti


Balul Operei din 2014, dedicat operei ruseşti

În data de 22 februarie 2014 va avea loc la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, a XIX-a ediție a Balului Operei, iar în data de 23 februarie 2014 evenimentul va continua cu o gală dedicată valorii, Gala Laureaţilor.

Într-o cetate milenară de mare tradiţie europeană, cu un centru universitar secular de prestigiu internaţional, propunem un eveniment unic în România, de impact naţional, o gală dedicată valorilor românești și a preţuirii față de românii care ne fac cinste, precum și a perpetuării unui perimetru select care să prilejuiască an de an întâlnirea personalităţilor marcante a vieţii economice, culturale şi politice, a căror efort conjugat să ducă la dezvoltarea, bunăstarea şi excelenţa în educaţie, cultură, artă şi civilizaţie a întregii comunităţi.

În deschiderea evenimentului, amfitrionii, presa și televiziunile întâmpină invitații pe covorul
roșu așternut pe treptele Operei, sub cupola virtuală a unui mirific spectacol de sunet și lasere.

În prima seară, Balul Operei aduce în premieră un spectacol de operă inedit, oferit de Opera Naţională Română din Cluj, în regia lui Marius Vlad Budoiu, cu un decor special creat pentru acest eveniment. Spectacolul prezentat de Anca Ţurcaşiu şi Rareș Bogdan, va fi urmat de tradiţionala decernare a Trofeelor Lya Hubic și a Premiului Mecena. După o pauză de șampanie şi un recital susţinut de Natalia Barbu, seara va continua cu un moment specific al Balului, dedicat artei costumului și va oferi un regal de modă by Cătălin Botezatu precum și decernarea trofeului Moda Cum Laude. Petre Geambaşu Show Band cu solistele Doina Spătaru, Anca Ţurcaşiu, Marcela Scripcaru, Elena Niciu și Marele Bufet al Balului Operei, vor face din această ediţie o seară de neuitat.

Tema balului va fi vasta operă a Rusiei, concretizată în mai multe tablouri.

Cea de-a doua seară, Gala Laureaţilor, dedicată personalităților premiate în cadrul edițiilor anterioare, debutează cu momentul emoţionant al decernării Titlului și Medaliei Senior al Cetăţii și a Medaliei Emblemă de Cluj. Seara va continua cu un concert susţinut de virtouzul naist, compozitor și dirijor Nicolae Voiculeţ în memoria Mariei Tănase, spectacol urmat de un cocktail oferit invitaţilor.

În acest an, rectorul UBB, acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, împreună cu poetul Ion Cristofor, vor conduce comisia de atribuire a titlurilor de senior al cetăţii.

Potrivit organizatorilor, până la următoarea ediţie a evenimentului se doreşte înlocuirea sistemului de prindere a scaunelor din sală, astfel încât acestea să poată fi îndepărtate, iar sala să fie transformată într-un adevărat spaţiu dedicat balului, după cum a fost gândit de către arhitecţii austrieci care au proiectat clădirea din piaţa Avram Iancu.

Stiri Asemanatoare:



Comentarii

Comentati