Site-ul Pravoslavie v Ukraine (Ortodoxie în Ucraina) a anunțat că la ora 09.00, preoți din Biserica Ortodoxă a Ucrainei au venit pe strada Grushevsky, s-au așezat între protestatari și forțele de ordine și au început să se roage, cerând ca ambele părți să-și înceteze lupta și să se gândească la propriile păcatele.

Ieri dimineață, părinții Gabriel, Melchisedec și Efraim de la Lavra Peșterilor din Kiev s-au așezat pe strada Grushevsky din Kiev, între manifestanți și forțele speciale de poliție ucrainene Berkut, purtând în mână o cruce și o icoană. Astfel, aceștia au oprit conflictul ce se desfășura în acel moment, implicându-se pentru a așeza pacea între cei ce se aflau acolo fără a susține o parte sau pe cealaltă.

Deși au fost invitați să se alăture civililor, părinții doar s-au rugat și au cântat troparul Sfintelor Paști: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le, notează pe pagina sa de Facebook decanatul Ramensky din Moscova. Conflictul a încetat.

Site-ul Pravoslavie v Ukraine (Ortodoxie în Ucraina) a anunțat că la ora 09.00, preoți din Biserica Ortodoxă a Ucrainei au venit pe strada Grushevsky, s-au așezat între protestatari și forțele de ordine și au început să se roage, cerând ca ambele părți să-și înceteze lupta și să se gândească la propriile păcatele.

Călugării nu aveau nici o intenție de a pleca până ce situația nu ar fi fost pe deplin stabilizată.

Părinții au continuat să se roage în schimburi până seara. Ieri, la orele 19.30, arhimandritul Alipy (Svetlichny) a scris pe pagina sa de Facebook următoarele:

Am venit doar să-mi schimba hainele și să mă încălzesc, de aceea scriu asta repede pentru că trebuie să mă întorc la „Maidan”, care și-a direcționat agresiunea pe strada Grushevsky. De la orele 14.00 am stat cu frații de la mănăstirea Desyatina. După orele 18.00, Pr. Victor, secretarul episcopiei și Pr. George, secretarul de presă, au ajuns și ei și m-au înlocuit. Le mulțumesc pentru aceasta; îmi înțepeniseră mușchii de la gât.

Nu vă imaginați cât de important este pentru cler să se afle aici!

Au venit atâția oameni la noi (chiar și purtând măști, dar în secret!) și ne-au mulțumit pentru că ne aflăm acolo. Au fost surprinși că eram din partea Patriarhiei Moscovei (nu din partea „Patriarhiei” schismatice a Ucrainei, – n.tr. ). Încă îmi clănțănesc dinții de frig.

Pr. Alipy dorea să rămână acolo până astăzi la ora 06.00.

Violențele între manifestanți și forțele speciale au început pe 19 ianuarie, după ce aceștia n-au reușit să treacă de cordonul format de poliție și să intre în clădirea Parlamentului unicameral al Ucrainei (numită și Rada Supremă). Facțiunea radicală aflată printre protestatari a început să arunce cu cocktailuri în poliție, care a apelat la măsuri mai violente după ce au auzit zvonuri potrivit cărora noile cocktailuri Molotov ar conține sodiu lichid.

Sursa:Doxologia