În perioada 10-20 Decembrie 2013, Asociaţia Inima Ardealului împreună cu partenerii săi: Vatra Românească, Mens Sana in Corpore Sano, Radio Renaşterea şi Centrala de Escaladă, au organizat o campanie umanitară pentru ajutorarea familiilor nevoiaşe.

Membrii Asociaţiei Inima Ardealului au donat sânge, iar veniturile obţinute în urma acestei acţiuni au fost completate cu bunăvoinţa participanţilor la campanie.

În Ajun de Crăciun, Inima Ardealului a ajuns atât la câteva familii nevoiaşe din Cluj-Napoca, cât şi în inima Apusenilor. În total, un număr de 20 de familii au primit 30 de pachete cu alimente şi 80 de pachete cu haine.

Din donaţiile financiare ale clujenilor s-au adunat puţin peste 100 de lei, restul banilor, până în suma de 500 lei, fiind obţinuţi din sângele donat de membrii Asociaţiei Inima Ardealului.

Campania umanitară a ajuns şi la familiile care trăiesc izolate în munţi, în cătune fără electricitate, la Orasti, Inceşti şi Belioara.

inima ardealului nn2

inima ardealului nn

inima ardealului nn1