Replica am auzit-o acum câteva zile, când, pe stradă, o bunicuţă îşi certa nepoţelul pe care îl luase de la şcoală. Mai mult ca sigur că ăla micu nu luase decât un calificativ de BINE la aritmetică sau citire, altfel de unde reproşul, educativ, cu care aproape toţi am trecut prin grădiniţă, şcoală primară, generală ş.a.m.d.? Adică: „Ce-o să te faci, mă, copile, dacă nu-ţi place cartea?“ Şi, aproape invariabil, venea şi răspunsul dat tot de cel ce te întreba: „Cioban, asta o să te faci, dacă nu înveţi. Dar nici de cioban nu eşti bun, că şi acolo trebuie să ştii să numeri oile!“.

Nu ştiu câtă şcoală are Gheorghe Dănulieţu din Jina – ăla cu reclama de la televizor, cu acoperirea Vodafone din vârf de munte. Dacă ne gândim că din cei 28 de ani de viaţă, 14 i-a petrecut lângă mioare, e de presupus că mai mult de opt clase, şi alea făcute pe caş, jintiţă şi brânză, nu are. Şi cu toate astea, Gheorghe al nostru, devenit peste noapte Ghiţă Ciobanul, ca să dea bine la public, îi bate la fundul gol pe absolvenţii de facultate, masterate, poate şi de doctorate, cu cele opt clase ale sale. Ba, mai mult, a ajuns să facă rating pentru televiziunile comerciale.

Ca o dovadă că îi merge din ce în ce mai bine, Ghiţă Ciobanul şi-a pus pe picioare un SRL şi şi-a deschis propriul magazin, tocmai în Bucureşti, într-un loc parcă predestinat preocupărilor sale: Piaţa Progresul. Nici în visurile lui cele mai măreţe nu s-a văzut patron în Bucureşti, başca, la deschidere, să se trezească tocmai cu celebrul primar Cristian Popescu-Piedone, cu televiziunile şi ziariştii ciorchine pe capul lui.

Cine s-ar fi gândit că Gheorghe a lu’ Dănulieţu va ajunge atât de cunoscut? Cred că nici ursitoarele sau fetele alea de la horoscopul de dimineaţă, care te umple de bani, dragoste, sănătate, vizite, mărire de salariu şi de respect la locul de muncă. Iată că, în ciuda prorocirilor negre ale părinţilor şi bunicilor legate de ciobănie şi de neînvăţat carte, lucrurile nu stau deloc aşa. Dimpotrivă, dacă e să ne uităm la câţi ciobani au reuşit în afaceri şi în politică, cu cât ai mai puţină carte, cu atât ajungi cineva în societate. Mai mult decât atât, ciobanii ăştia au devenit modele pentru tinerii din ziua de astăzi, care se visează conducând maşini scumpe cu care să-şi plimbe gagicile.

Şi, apropos de gagici, îmi vine în minte un banc auzit în urmă cu mulţi, mulţi ani. La şcoală, învăţătoarea întreabă elevii ce vor ei să se facă când vor fi mari. Unul doctor, altul profesor, numai Bulă o ţine pe a lui: „Eu când o să fiu mare, o să mă fac urs“. Învăţătoarea încercă să-i explice că ursul e un animal şi nu o profesie, însă Bulă, nu şi nu: „Vreau să mă fac urs“. Până la urmă doamna cedează, dar îi cere să explice de ce vrea să se facă urs. La care, cu intonaţie gravă, Bulă răspunde: „Sora mea are o blană atâtica şi faci bani mulţi cu ea. Eu dacă o să mă fac urs, o să câştig atâţia bani, că n-o să ştiu ce să fac cu ei“.

Poate că nimic nu e întâmplător în poveştile cu ciobanul şi sora lui Bula care, cu siguranţă, s-a pensionat între timp…

Victor Nafiru – Argument