Primarul Antal Arpad a infestat instituțiile publice din Sfântu Gheorghe cu ura sa pentru români. Șovinismul maghiar și ura antiromânescă cangrenează instituțiile publice ale Statului Român. Instituțiile publice au ajuns să fie folosite în prigonirea românilor din Covasna și Harghita.

Două evenimente petrecute zilele trecute în Covasna au scandalizat opinia publică națională. Un român bătut de mai mulți indivizi neidentificați în plin centrul municipiului Sfântu Gheorghe pentru că nu știa limba maghiară iar un alt român amendat de Poliția Locală din Sfântu Gheorghe pentru că de Ziua Națională a României a fluturat drapelul României și a scandat ”La mulți ani, România!” de pe o scenă amplasată în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, după ce festivitățile de Ziua Națională se încheiaseră.

Dacă în primul caz nu se cunosc autorii faptei abominabile (și nici nu vor fi vreodată găsiți), în cel de-al doilea caz toți cei vinovați sunt cunoscuți cu nume și prenume. În primul rând, procesul verbal prin care românul a fost amendat cu 500 de lei pentru simplul fapt că a îndrăznit să fluture drapelul României de Ziua Națională la Sfântu Gheorghe a fost întocmit de Veres Gyorgy, șef birou în cadrul Poliției Locale din Sfântu Gheorghe. Instituția este condusă de Hadnagy István, în calitate de Director executiv. Poliția Locală Sfântu Gheorghe se află în subordinea Primăriei Sfântu Gheorghe, condusă de Antal Arpad Andras (UDMR), binecunoscut opiniei publice naționale pentru declarațiile sale fascistoide și antiromânești.

Principalul actor în episodul amenzii este chiar primarul Antal Arpad Andras. Acesta a solicitat conducerii Inspectoratului Județean de Jandarmi Covasna (IJJ) să-l amendeze pe românul care fluturase drapelul României în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, enervat de faptul că la marșul de Ziua Națională doi extremiști maghiari au fost amendați pentru că au tulburat liniștea publică. Potrivit unor surse din interiorul IJJ Covasna, conducerea acestei instituții a refuzat să aplice vreo amendă, absurditatea situației fiind cât se poate de evidentă.

Văzând refuzul IJJ Covasna de a aplica o amendă în acest caz, Antal a recurs la angajații unei instituții aflate în directa subordine a sa, care nu au putut refuza solicitarea primarului UDMR. În încercarea de a mima legalitatea, polițistul local Veres Gyorgy a tocmit și un martor, pe Tamas-Barta Monika. De remarcat și agresivitatea Poliției Locale Sfântu Gheorghe care, în ciuda faptului că nu a fost produsă nicio pagubă materială, a ales să aplice direct o amendă de 500 de lei în loc să-l sancționeze cu avertisment pe român. Orbiți probabil de ura împotriva românilor și presați de ordinul primarului Antal Arpad, cei din Poliția Locală Sfântu Gheorghe au dat singuri o tentă de ură interetnică acestui episod prin faptul că au menționat în procesul verbal faptul că românul a fluturat drapelul României și a scandat ”aici e pământ românesc” (ceea ce românul neagă că ar fi afirmat). Abuzul este cât se poate de evident aici. Românul trebuia pus ”cu botul pe labe” de grofii maghiari care conduc urbea.

În ciuda faptului că acest scandal interetnic a fost adus în atenția opiniei publice în urmă cu patru zile, nici până la această dată primarul Antal Arpad nu a binevoit să dea explicații cu privire la absurditatea situației pe care a provocat-o. Din păcate, disprețul pe care Antal îl manifestă ostentativ la adresa românilor din Sfântu Gheorghe dar și la adresa opiniei publice naționale este caracteristic tuturor liderilor politici maghiari, fie că provin din UDMR, PCM sau PPMT.

Dan Tanasa