Stefano Chuka Okaka a devenit cel mai tânăr fotbalist italian care a jucat în Europa, după prezența pe teren la partida Romei cu Aris Salonic, din Europa League, meci pe care l-a bifat în septembrie 2005. Sursa foto – ilmattinodiparma.it

CFR Cluj este decisă să se întărească, după o primă parte de sezon sub așteptări, în care a avut o serie de rezultate modeste, părăsind și Cupa României.

Fosta campioană a României este gata de prima mutare a acestui an. Ardelenii îl vor pe nigerianul Stefano Chuka Okaka, un fotbalist aflat în lotul celor de la Parma, scrie site-ul știridesport.ro.

În vârstă de 24 de ani, Chuka Okaka are o carte de vizită foarte bună. Format de AS Roma, jucătorul dorit de CFR Cluj a debutat în cupele europene la doar 16 ani..

Din 2007 și până în prezent, Chuka Okaka a trecut pe la mai multe echipe, printre care Modena, Brescia, sau Fulham. În urmă cu doi ani, Parma l-a transferat definitiv, iar apoi nigerianul a fost împrumutat la Spezia, în sezonul trecut, unde a marcat 7 goluri, în 23 de meciuri.

Revenit în lotul Parmei, în vara anului trecut, Chuka Okaka a bifat doar două meciuri în Serie A, în condițiile în care antrenorul Roberto Donadoni i-a titularizat pe Cassano sau Biabiany.

Internaționalul de tineret italian ar urma să vină la CFR Cluj sub formă de împrumut, după ce de la Parma au mai ajuns în Gruia Brandao și Gabionetta.

Nicolae Ghisan, Sursa: Vocea Transilvaniei