Culmea inaugurărilor la Cluj-Napoca: Astăzi, 14 ianuarie 2014, în prezenţa conducerii Consiliului Județean Cluj, a echipei manageriale a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, a reprezentanţilor UTI Parking&Hotel Management – constructorul obiectivului, precum şi ai altor reprezentanţi ai autorităţilor publice locale a avut loc ceremonia de inaugurare a sensului giratoriu din faţa Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” precum şi a noii căi de acces în incinta aerogării clujene. S-a tăiat panglica tricoloră pentur un sens giratoriu.

„Inaugurăm astăzi un obiectiv de infrastructură extrem de important pentru funcţionarea şi, respectiv, dezvoltarea în bune condiţii a aeroportului clujean. Importanţa acestuia se referă, în primul rând, la fluidizarea traficului în zonă dar şi la desfăşurarea acestuia în condiţii de siguranţă. Nu trebuie uitat faptul că, din păcate, din cauza traficului extrem de intens din zonă şi a accesului dificil în incinta aeroportului aici au avut loc o serie de accidente cu consecinţe grave. Or, printre beneficiile cele mai importante ale acestui sens giratoriu se află şi faptul că el rezolvă definitiv şi complet această problemă. Nu în ultimul rând şi tot ca un avantaj pentru cei care folosesc aerogara clujeană, investiţia inaugurată astăzi vine cu o reducere a tarifelor de parcare pe termen mediu şi lung dar şi cu sistematizarea parcărilor, fapt ce va determina, în opinia noastră, o mult mai bună şi mai intensă folosire a acestora”, a declarat Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

 

unnamed (1)

Dintre avantajele cele mai importante care le presupune această investiţie, al cărei cost total s-a ridicat la suma de 450.000 euro fără TVA, amintim: creşterea siguranţei circulaţiei în zona aeroportului prin asigurarea unui acces mai sigur şi facil în şi din aeroport, fluidizarea traficului în zona şi dinspre aeroport, implementarea unui serviciu de parcare pe termen lung care va beneficia de tarife mai reduse decât cele actuale şi care se adresează şoferilor care doresc să-şi parcheze autoturismul pentru o perioadă mai îndelungată, diversificarea mijloacelor de plată a parcării prin introducerea posibilităţii de efectuare a plăţii cu card bancar (opţiune care va fi implementată şi la nivelul automatelor de plată), implementarea unui modul statistic care va furniza date în timp real privind funcţionarea sistemului, gradul de umplere al parcării şi trafic.

În ceea ce priveşte lucrările propriu-zise, acestea au fost complexe, implicând operaţiuni de deviere a reţelelor edilitare de electricitate, telefonie, gaze şi a celei de transport local. Sistemul de acces existent a fost înlocuit cu unul modern, de ultimă generaţie, realizat de unul dintre cei mai mari lideri de profil din lume, fapt care va conduce la creşterea gradului de satisfacţie al celor care tranzitează Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj. De asemenea, au fost achiziţionate automate noi de taxare şi a fost modernizat şi reamplasat punctul manual de taxare care va fi menţinut în regim de 24 de ore, 7 zile pe săptămână. În tot acest timp, un operator uman va supraveghea buna desfăşurare a acestor operaţii iar un call center va permite rezolvarea operativă a oricăror tipuri de incidente.

NapocaNews