Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a adresat posturilor de televiziune străine pentru a asigura că Rusia va face „tot” posibilul pentru a garanta securitatea Jocurilor Olimpice de la Soci, care se vor deschide la 7 februarie.

În momentul în care Putin susţinea aceste declaraţii, un atentat s-a produs la Mahacikala, capitala Daghestanului, republică situată în Caucazul rus: şapte persoane au fost rănite, doi poliţişti şi cinci civili.

„Misiunea noastră în calitate de organizatori este să garantăm securitatea participanţilor şi a spectatorilor acestei sărbători sportive şi vom face totul în acest sens”, a declarat Putin într-un interviu acordat la Soci mai multor posturi de televiziune ruseşti şi străine, din care un fragment a fost difuzat ieri, informează Mediafax.ro.

„Dacă ne vom permite să dăm dovadă de slăbiciune, să ne arătăm teama, vom ajuta teroriştii să îşi atingă obiectivele”, a declarat Putin.

Rebeliunea islamistă în Caucaz a promis să facă totul pentru a împiedica organizarea acestor Jocuri Olimpice.

Temerile de a vedea aceste ameninţări puse în aplicare au fost întărite de două atentate sinucigaşe soldate în total cu 34 de morţi la 29 şi 30 decembrie la Volgograd, un oraş din sudul Rusiei. Acestea nu au fost revendicate până în prezent.

Sursa: Jurnalul.ro