Şcolile şi grădiniţele din Capitală vor fi închise luni şi marţi, a decis Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în urma discuţiilor cu primarul Sorin Oprescu şi cu prefectul Capitalei. Nici elevii din Buzău, Brăila şi Călăraşi nu vor merge mâine la şcoală, potrivit Meidafax.

De asemenea, cele trei autostrăzi şi 24 de drumuri naţionale sunt închise la această oră, potrivit ultimului raport al Centrului Infotrafic, din cadrul Poliţiei Române. Şoferilor li se recomandă că, în cazul în care călătoriile cu automobilul nu sunt absolut necesare, să nu pornească la drum. Autorităţile au luat decizia închiderii şcolilor în Capitală în zilele de luni şi marţi.

Peste 30 de trenuri au fost anulate, iar 10 trenuri au fost blocate în mers după ce firele de înaltă densiune au fost rupte.