Luca 19, 1-10

În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameşi, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-l vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi, văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către El Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

Pericopa evanghelică citită azi, după Sfântul Evanghelist Luca (19, 1-10), ne prezintă o întâlnire impresionantă a Mântuitorului Iisus Hristos cu un vameş, Zaheu, în oraşul Ierihon. Înainte de a înfăţişa această întâlnire şi, mai cu seamă, urmările ei pozitive, este necesar să facem două precizări, una cu privire la vameşii din timpul Mântuitorului, alta cu privire la locul în care s-a petrecut întâlnirea lui Zaheu cu Mântuitorul. Este cunoscut faptul că în timpul Lui vameşii erau un fel de „angajaţi“ sau „agenţi“ fiscali, încredinţaţi cu „vămuirea“ mărfurilor sau a produselor care se vindeau în diferite oraşe din Ţara Sfântă. În acelaşi timp, vameşii erau îndatoraţi şi cu încasarea impozitelor sau a dărilor pe care iudeii erau datori să le plătească statului roman, care deţinea atunci controlul asupra Ţării Sfinte. Fără îndoială că în munca lor aceşti vameşi comiteau multe abuzuri, fie la „vămuirea“ mărfurilor, fie la încasarea impozitelor datorate autorităţilor romane de ocupaţie. Cu alte cuvinte, ei îşi însuşeau o parte din produse sau din bani, pe căi necinstite şi în mod abuziv. Din această pricină, vameşii erau desconsideraţi, chiar urâţi de conaţionalii lor, dar mai ales pentru că s-au pus în slujba unui stat asupritor, socotindu-i chiar „trădători“ de neam. Cu toate acestea, Mântuitorul a ridicat la cinstea de apostol pe unul din vameşi, pe Matei (Levi), care Îl va mărturisi apoi şi va scrie Evanghelia care îi poartă numele; iar apoi Mântuitorul îl primeşte şi pe Zaheu, cel prezentat în pericopa evanghelică de azi.

Mai-marele vameşilor din Ierihon vrea să-L vadă pe Iisus

Întâlnirea lui cu Iisus Mântuitorul s-a petrecut în Ierihon, nume care înseamnă „oraşul palmierilor“ sau „oraşul parfumurilor“, oraş situat în câmpia Iordanului, renumit pentru plantaţiile sale de palmieri, dar şi prin numeroasele soiuri de trandafiri şi flori aromate, care au dus la cele două denumiri ce i s-au dat. Ierihonul era cunoscut încă din epoca Vechiului Testament, fiind primul oraş cucerit de evrei sub conducerea lui Iosua, de la canaaniţi, după eliberarea din „robia egipteană“. De numele Ierihonului se leagă şi cunoscuta parabolă rostită de Mântuitorul, cea a „samarineanului milostiv“ care l-a salvat pe omul „căzut între tâlhari pe drumul care cobora de la Ierusalim la Ierihon“. De altfel, şi Mântuitorul a trecut de mai multe ori prin acest oraş, unde a redat vederea unui orb cu numele Bartimeu (cf. Marcu 18, 46-52).

Aşa cum spuneam, în timpul Mântuitorului, Ierihonul era un oraş prosper, un oraş bogat. De altfel, şi poziţia sa geografică îl avantaja, căci era situat pe un drum pe care treceau caravanele cu mărfuri ce veneau din Arabia şi se îndreptau spre Ioppe (Iafa), port la Marea Mediterană. Aşa se explică şi existenţa unui important punct de vamă, cu mai mulţi vameşi, în fruntea cărora se găsea Zaheu, cel pomenit de Sfântul Luca în pericopa evanghelică de azi.

Să ne reîntoarcem însă la întâlnirea lui Zaheu cu Mântuitorul. El intră în Ierihon şi îndată este întâmpinat de mulţimi, care doreau să-L vadă, să-L asculte, să-L roage să le vindece bolnavii. Zaheu se amestecă în această mulţime, în dorinţa de a-L vedea pe Hristos, dar nu reuşeşte, căci era prea mic de statură. Dar dorinţa de a-L vedea era atât de sinceră şi de puternică, încât recurge la o soluţie foarte ingenioasă, şi anume aceea de a se urca într-un sicomor, aflat pe drumul pe care urma să treacă Iisus. Trebuie să notăm că sicomorul era un arbore exotic, foarte înalt, cu o coroană bogată, cu frunze strălucitoare, cu fructe comestibile, asemănătoare cu smochinele. Este greu de spus ce l-a determinat pe Zaheu, „mai-marele vameşilor“ şi om bogat (cf. Luca 19, 2), să caute cu orice preţ să-L vadă pe Iisus. A fost, poate, o simplă curiozitate, specifică firii omeneşti, să vadă pe acel Iisus despre care vorbeau concetăţenii săi că propovăduieşte iubirea faţă de toţi, că Se apropie cu dragoste de cei umiliţi şi săraci, că vindecă bolnavii pe care îi întâlneşte sau pe cei care erau aduşi la El de alţii. Dar putea fi şi o dorinţă sinceră şi dezinteresată de a-L cunoaşte, de-a se convinge el însuşi că Iisus nu este altul decât Mesia cel prezis de proroci, că aduce în lume o învăţătură nouă, a păcii şi a iubirii universale. Înclinăm spre această ultimă explicaţie, deci Zaheu a făcut la fel ca Nicodim fariseul, care mărturisea că „de la Dumnezeu ai venit învăţător, fiindcă aceste minuni pe care le faci Tu, nimeni nu poate să le facă, dacă Dumnezeu nu este cu el“ (Ioan 3, 2).
Convertirea lui Zaheu

Spre surprinderea lui Zaheu, dar şi a celor care Îl împresurau pe Iisus, Acesta îl zăreşte în sicomor şi i Se adresează direct: „Zahee, coboară degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân“ (Luca 19, 5). Observăm că Mântuitorul i Se adresează direct, îl strigă pe numele său, deci ştie cine este şi ce funcţie publică are în Ierihon, îi cunoaşte gândurile şi frământările sufleteşti şi îşi exprimă dorinţa de a intra în casa lui. Era ceva asemănător, într-un fel, cu ceea ce se va petrece cu Saul din Tars pe drumul Damascului, după care va deveni Pavel, „apostolul neamurilor“. Pe amândoi Mântuitorul îi cheamă la pocăinţă, la schimbarea totală a vieţii lor. Zaheu a acceptat cu bucurie cuvântul lui Iisus, a coborât din sicomor, s-a îndreptat spre casa lui pentru a-L întâmpina cu cinste pe Iisus. Acest lucru i-a nemulţumit pe unii dintre cei prezenţi, i-a făcut să murmure, „zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos“ (Luca 19, 6-7).

Nu ştim ce a discutat Iisus cu Zaheu. Fără îndoială că i-a vorbit şi lui, aşa cum a făcut şi în cazul fariseului Nicodim, i s-a descoperit că este Fiul lui Dumnezeu. I-a vorbit în aşa fel, încât Zaheu s-a convins că este Mesia, că este Fiul lui Dumnezeu, Cel care a venit în lume să caute şi să mântuiască pe cel pierdut şi să-l aducă la lumina adevărului. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează doar minunea care s-a petrecut atunci, adică transformarea lăuntrică sau convertirea lui Zaheu, care dintr-un om păcătos, îmbogăţit pe căi necinstite, devine un „om nou“, însufleţit de dorinţa sinceră de a se desprinde de trecutul lui plin de păcate şi de a începe o viaţă nouă. El face în faţa Mântuitorului o făgăduinţă solemnă, de-a dreptul uluitoare: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit“ (Luca 19, 8), aşa cum cerea Legea Vechiului Testament.

Se produce deci o schimbare totală în viaţa lui Zaheu, cel care putea fi acuzat de multe abuzuri făcute în funcţia publică pe care o deţinea. Zaheu, cel care se îmbogăţise prin corupţie şi abuzuri, devine un alt om, un om cu milă faţă de cei săraci, pe care i-a năpăstuit, un om care doreşte sincer să-şi îndrepte viaţa, să rupă cu trecutul lui păcătos, să înceapă o viaţă nouă şi să-I urmeze lui Hristos şi învăţăturilor Sale. Iar mărturisirea lui sinceră a fost primită de Mântuitorul prin cuvintele: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia“ (Luca 19, 9).

Meditând asupra pocăinţei lui Zaheu, ne ducem cu gândul la cuvintele scrise de Sfântul Apostol Pavel corintenilor: „Dacă este cineva întru Hristos, el este făptură nouă; cele vechi au trecut şi iată că toate au devenit noi. Şi toate sunt de la Dumnezeu, Cel care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos“ (II Cor. 5, 17-18). Aşa s-a întâmplat cu Zaheu: a devenit o făptură nouă, un om nou, după asemănarea cu Dumnezeu. Mai mult decât atât, am putea spune că prin făgăduinţa lui Zaheu de-a împărţi averea sa cu cei săraci – pe care nu ne îndoim că a respectat-o -, el face începutul lucrării de ajutorare a aproapelui din Noul Testament şi apoi din perioada primelor secole creştine.

Sfântul Apostol Luca nu ne mai spune nimic despre viaţa cea nouă a lui Zaheu. Doar tradiţia creştină susţine că după Învierea Mântuitorului şi începutul misiunii Sfinţilor Apostoli, Zaheu ar fi stat în preajma Sfântului Apostol Petru, care l-ar fi hirotonit chiar episcop. Oricum, Biserica l-a trecut în rândul sfinţilor, fiind prăznuit în fiecare an la 20 aprilie.
Redescoperirea lui Hristos în vremea noastră

Fără îndoială că din pericopa evanghelică de azi se pot desprinde câteva învăţături şi pentru noi, chiar dacă ne mărturisim creştini şi facem parte dintr-o comunitate parohială. Şi cu toate acestea, nici noi nu-L cunoaştem îndeajuns pe Hristos, de Care ne aducem aminte, în virtutea unei tradiţii îndelungate, la Crăciun, la Paşti ori la anumite momente fericite din viaţa noastră – botez, cununie -, dar şi atunci mai mult în cadrul unor petreceri de familie, şi nicidecum în casa Domnului.

Din acest motiv, mulţi dintre noi ar trebui să-L redescopere pe Hristos, să-L întâlnească şi să-L primească în casele lor, aşa cum a făcut vameşul Zaheu. Dar – spre deosebire de acesta – noi trebuie să-L căutăm şi să-L cunoaştem pe Hristos chiar în casa Lui, în biserica satului ori a cartierului nostru, ridicată de înaintaşii noştri ori de semenii noştri de azi. Acolo vom afla – ca şi Zaheu vameşul, ca şi Nicodim fariseul şi atâţia alţii – cine este Hristos, ce ne învaţă şi ce vrea de la noi. Acolo vom auzi, prin cuvântul preoţilor, că Hristos este Cel care a luminat omenirea timp de două mii de ani cu învăţătura Lui, în centrul căreia stă iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. Acolo vom auzi cuvintele Sfântului Apostol Pavel care scria că „Iisus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veci“ (Evrei 13, 8). Acolo vom afla că El este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor, că este Calea, Adevărul şi Viaţa, că este Lumina lumii şi că doreşte ca fiecare om să vină la cunoştinţa adevărului. Vom auzi şi cuvintele rostite de El Însuşi: „Iată, Eu stau la uşă şi bat; dacă Îmi va auzi cineva glasul şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine“ (Apoc. 3, 20). Aşa a făcut şi Zaheu: I-a deschis uşa lui Hristos, L-a primit cu bucurie în casa lui, a stat la masă cu El, după care a urmat întoarcerea definitivă de pe drumul păcatului pe drumul virtuţii, concretizată prin ajutorarea săracilor şi împăcarea cu cei pe care i-a năpăstuit ori i-a nedreptăţit într-un fel sau altul.

Drept aceea, avem şi noi datoria să-L căutăm pe Hristos şi Îl vom găsi în fiecare biserică dacă primim Trupul şi Sângele Său prin Taina Sfintei Împărtăşanii sau Cuminecături. Trebuie ca fiecare din noi să se apropie de această Sfântă Taină lăsată de Mântuitorul, măcar de două ori pe an, în Postul Crăciunului şi în cel premergător Sfintelor Paşti, dacă nu putem mai mult. Să-L căutăm pe Hristos în cărţile Noului Testament, în speţă în cele patru Evanghelii, în vieţile sfinţilor, care au trăit potrivit învăţăturilor Lui. Să-L căutăm în trecutul Neamului şi al Bisericii noastre, căci El a călăuzit viaţa strămoşilor noştri prin învăţătura Sa dumnezeiască şi i-a salvat din atâtea nenorociri, care s-au abătut peste ei în cursul veacurilor.
Problema Zaheilor moderni

Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că printre noi, mai ales în ultimul sfert de veac, trăiesc atâţia „vameşi“, care L-au uitat cu totul pe Hristos, şi poate chiar I-au devenit duşmani, şi care nu I se închină Lui, ci lui „mamona“, adică banului, avuţiei. Pentru aceştia scopul suprem al vieţii este îmbogăţirea sau câştigarea de bunuri materiale pe orice căi, dar mai ales pe căi necinstite, prin abuzuri şi corupţie. Presa şi televiziunea ne prezintă, mai ales în ultimul timp, pe mulţi dintre aceşti semeni ai noştri. Dar nici unul dintre ei nu se gândeşte o clipă ca din averea lui să dea – nu jumătate, ca Zaheu -, ci măcar o parte, oricât ar fi de neînsemnată, pentru un cămin de bătrâni, pentru un orfelinat, pentru ţăranii cărora inundaţiile sau incendiile le-au distrus puţinul pe care l-au avut, pentru oamenii care au rămas fără adăpost sau fără slujbă, pentru oamenii aflaţi în pragul disperării din cauza sărăciei şi a şomajului, pentru un copil care are nevoie urgentă de bani ca medicii să-i salveze viaţa sau să-i redea sănătatea, pentru zidirea unei şcoli sau a unei biserici şi atâtea altele. Pe aceşti oameni, noi, cei care dorim să fim socotiţi fii buni ai Bisericii, să încercăm, în măsura în care ne putem apropia de ei, să-i aducem la Hristos, să-i aducem la sfânta biserică, să-i facem să înţeleagă care este adevăratul sens al vieţii, să-i învăţăm să vadă în fiecare om un semen şi un frate al nostru care are nevoie de noi, de ajutorul nostru material sau măcar de un cuvânt de încurajare şi de mângâiere. Aşa îndemna şi Sfântul Apostol Pavel pe ucenicul său Timotei, în „Apostolul“ care s-a citit azi: „Fă-te pildă credincioşilor în cuvânt, în purtare, în iubire, în duh, în credinţă, în curăţie“ (I Tim. 4, 12).

În felul acesta vom arăta tuturor cum înţelegem să punem în practică învăţătura adusă în lume de Mântuitorul Iisus Hristos, vom arăta cum trebuie să ne iubim aproapele şi să trăim în pace şi bună înţelegere cu toţi. Numai în felul acesta ne va da şi nouă Mântuitorul verdictul: „Astăzi în casa ta trebuie să rămân“, dar mai ales ultimele cuvinte pe care le-a rostit El după ce a auzit făgăduinţa făcută de Zaheu: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia“, pentru că El, Fiul lui Dumnezeu, „a venit (în lume) să-l caute şi să-l mântuiască pe cel pierdut“. Amin.