În această iarnă, până la 24 ianuarie 2014, în România s-au înregistrat temperaturi neobişnuit de ridicate, cuprinse între +3 şi +18 grade Celsius. Practic, timp de aproape trei luni, autorităţile publice centrale şi locale, împreună cu firmele angajate pentru lucrări de dezăpezire în iarna anilor 2013-2014 nu au avut de lucru, s-au bucurat de vremea primăvăratică şi au făcut cheltuieli foarte mici.

Începând cu ziua de 25 ianuarie a.c. a venit, în sfârşit şi cu mare întârziere, iarna şi s-a aşternut zăpada în toată ţara, iar în judeţele din S-E României a început viscolul. La fel ca în toţi ultimii 25 de ani, autorităţile Statului Român au fost luate prin surprindere. De data aceasta fiindcă a început iarna la sfârşit de săptămână. Ca urmare, după primele două zile de iarnă aproape toată România a fost paralizată, respectiv: au fost închise cele trei mini-autostrăzi, A1, A2 şi A3, precum şi peste 80 de drumuri naţionale, sute de drumuri judeţene şi majoritatea drumurilor comunale; mai multe comune şi zeci de sate au fost şi sunt izolate; în Bucureşti şi în 26 de judeţe au fost închise (timp de o săptămână) şcolile şi liceele, dar nu şi grădiniţele; au fost suspendate cursurile doar la trei universităţi din trei municipii; au fost anulate peste 200 de trenuri, zeci de trenuri au fost oprite în gări, iar trenurile care au circulat au înregistrat întârzieri de 3-12 ore; sute de tiruri şi zeci de mii de alte autovehicule au fost trase pe dreapta de către Poliţie şi oprite să circule pe toate categoriile de drumuri; nămeţii de pe unele drumuri au ajuns, pe unele porţiuni, la 1-2 metri înălţime din cauza viscolului; sute de localităţi au fost lipsite de curent electric. Televiziunile prezintă, de câteva zile, secvenţe bine alese şi repetate la nesfârşit privind dezastrul naţional provocat de „generalul Iarna”, cel care a învins Guvernele Boc V şi Ungureanu, iar acum se „luptă” cu Guvernul Ponta II sau viceversa.Tot la televiziuni şi la radio, cetăţenii români sunt „terorizaţi” cu codurile galbene, portocalii şi roşii, dar nu sunt informaţi corect asupra cadrului legal, a prevenirii situaţiilor de urgenţă şi, mai ales, în legătură cu dotarea şi activitatea desfăşurată de firmele care au obţinut contractele pentru deszăpezire.

La televiziune apar secvenţe din activităţile de deszăpezire la care participă Armata (cu circa 2.000 de militari înarmaţi cu lopeţi şi vreo 200 de mijloace auto), Jandarmeria şi Pompierii. Poliţia, de regulă, a închis circulaţia auto şi păzeşte drumurile închise, uneori şi cu sprijinul mascaţilor.

Ca să nu se repete şi în acest an blocajele în circulaţie şi închiderea drumurilor, Guvernul Ponta II a trecut Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (C.N.A.D.N.R.) din subordinea Ministerului Transporturilor la Ministerul Marilor Proiecte, probabil de închidere a autostrăzilor şi drumurilor naţionale, condus de ministrul Dan Şova, de profesie jurist.

Având în vedere dezastrele şi harababura înregistrate în lunile precedente, inclusiv acum în România, era mult mai inspirat Guvernul Ponta II dacă lua decizia ca transporturile auto şi feroviare să treacă de la Ministerul Transporturilor la Ministerul Cultelor, pentru că numai Dumnezeu ştie când se poate circula iarna pe drumuri, inclusiv pe cel de fier, respectiv dacă şi când se ajunge la destinaţie.

În loc să fi prevenit înzăpezirile din România şi să rezolve situaţiile de urgenţă intervenite în ultimele zile ale lunii ianuarie 2014, primul-ministru şi vicepremierii, precum şi primarul general al Capitalei adună, de două ori pe zi, comandamentele de iarnă pentru a inventaria consecinţele nerespectării Constituţiei, ale O.U.G. nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă (aprobată prin Legea nr.15/2005) şi contractelor încheiate cu firmele de deszăpezire. Participanţii se prefac că lucrează în folosul cetăţenilor, dar nu au curajul să meargă în localităţile izolate şi nici să stea de vorbă cu şoferii care au fost opriţi de poliţie ca să circule pe drumurile publice.

Cu toate că, în România costul pe kilometru de drum deszăpezit este de 4-5 ori mai mare decât în Norvegia, Suedia şi Finlanda, totuşi majoritatea drumurilor sunt închise, localităţile izolate şi sunt multe victime din cauza frigului de afară şi din case.

România este singura ţară din Uniunea Europeană unde iarna se închid drumurile, nu circulă trenurile, sute de sate sunt izolate, iar dreptul la circulaţie al cetăţenilor este interzis ilegal de către guvernanţii incompetenţi, iresponsabili, fără omenie şi fără frică de Dumnezeu !

În ziua când s-a instituit primul cod roşu în România, din cauza viscolului şi a căderilor masive de zăpadă, premierul Ponta s-a dus liniştit la o partidă de baschet. În şedinţa Comandamentului de iarnă, la sediul Guvernului, şeful C.N.A.D.N.R. i-a avertizat pe şoferii opriţi din trafic (de către poliţişti) ca să-şi verifice rovignieta şi dacă le-a expirat să fotografieze maşina în coloana oprită, pentru a nu fi amendaţi. Intervenţia respectivă a fost transmisă în direct la televiziune de la Guvern şi nu de la Spitalul de nebuni. Se pare că, cineva a tunat şi i-a adunat, nu chiar pe toţi.

Conform Constituţiei României, articolul 25, alin.1: „dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi străinătate, este garantat.” Miniştrii, prefecţii, primarii, preşedinţii de Consilii judeţene, consilierii locali şi judeţeni, alte numeroase persoane numite în funcţii publice au jurat să respecte Constituţia şi legile ţării, să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. În fapt, în ţară nu pot circula cetăţenii pentru că numeroase drumuri sunt închise şi multe trenuri anulate. Guvernul Ponta II nu respectă nici articolul 53 din Constituţie care precizează că restrângerea exerciţiului unor drepturi, inclusiv dreptul la liberă circulaţie, se poate face numai prin lege şi numai în cazurile precizate în Legea fundamentală din România, între care nu se regăseşte anotimpul iarna şi nici viscolul. Din păcate, Avocatul Poporului nu acţionează, deşi nu este nici înzăpezit şi nici izolat.

În baza O.U.G. nr.21 din 15 aprilie 2004, art.1, Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă s-a organizat şi funcţionează pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate. La art.3 din O.U.G. nr.21/2004 sunt precizate principiile managementului situaţiilor de urgenţă şi anume: previziunea şi prevenirea; prioritatea protecţiei şi salvării vieţii oamenilor; respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; asumarea responsabilităţii gestionării situaţiilor de urgenţă de către autorităţile admistraţiei publice; transparenţa activităţilor desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă. Aceste principii au fost ignorate de către Guvernele Tăriceanu, Boc, Ungureanu, Ponta şi de majoritatea administraţiilor publice locale din perioada 2005-2013. Populaţia României a suportat consecinţele dezastrelor din toate iernile din această perioadă şi la alegeri i-au menţinut, cu schimbul, la Putere tot pe reprezentanţii P.S.D., P.N.L., P.D.L., P.C., U.N.P.R. şi U.D.M.R., care i-au sărăcit, umilit şi batjocorit.

Aceiaşi O.U.G. nr.21/2004, la art.4, alin.1, lit.h prevede că pe durata situaţiilor de urgenţă se acordă despăgubiri persoanelor juridice şi persoanelor fizice. Această prevedere, se pare că, nu este cunoscută şi valorificată de cei păgubiţi.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă funcţionează sub conducerea nemijlocită a ministrului Administraţiei şi Internelor şi sub coordonarea primului-ministru. La nivelul localităţilor sunt constituite, sub conducerea primarului, comitete locale pentru situaţii de urgenţă. Aceste comitete locale, conform art.24, lit.c din O.U.G. nr.21/2004 „declară, cu acordul prefectului, starea de alertă pe teritoriul autorităţii administrativ-teritoriale.” Nerespectându-se această prevedere legală, Guvernul Ponta II a declarat starea de alertă în toate localităţile din judeţele Vrancea, Buzău şi Brăila pentru a putea „drena” sume uriaşe (multe milioane de euro) din Bugetul de Stat către firmele clientelei politice ! Plăţile făcute suplimentar faţă de contractele încheiate cu firmele de deszăpezire nu se materializează în achiziţionarea de utilaje performante, parazăpezi şi în înfiinţarea de perdele şi păduri de protecţie. Prin această „inginerie financiară” cei aflaţi la guvernare asigură fondurile necesare pentru campaniile electorale din acest an, care provin din sponsorizări de la firmele agreate în timpul stării de alertă. În judeţele Vrancea, Buzău şi Brăila sunt puţine localităţi unde, la solicitarea comitetelor locale şi cu acordul prefectului, a fost declarată starea de asediu. În judeţul Buzău prefectul a declarat la televiziune că în cinci localităţi se impune starea de alertă şi dintre acestea a putut nominaliza doar două. Ca urmare, Guvernul l-a schimbat din funcţie (în 29 ianuarie a.c.), pentru că a spus adevărul. S-a dat astfel un semnal pentru ceilalţi prefecţi ca să ascundă adevărul în ceea ce priveşte localităţile în care se impune cu adevărat să fie declarată starea de asediu. În ziua de 29 ianuarie a.c., Guvernul a extins starea de alertă şi în judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea, fără ca în toate localităţile comitetele locale să fi solicitat prefectului acordul prevăzut de Legea nr.15/2005. Pe cale de consecinţă, preşedinţii de Consilii judeţene şi primarii din cele şapte judeţe pot angaja imediat lucrări de deszăpezire cu firmele agreate care să execute lucrările neefectuate de celelalte firme cu care sunt încheiate contracte pentru deszăpezire. Astfel, costul acestor lucrări de deszăpezire pe kilometru va creşte şi riscă să ajungă să fie de 5-8 ori mai mare ca în Norvegia, Suedia şi Finlanda. La art.33 din O.U.G. nr.21/2004 se precizează că: „Fondurile băneşti pentru realizarea şi desfăşurarea activităţilor de management al situaţiilor de urgenţă la nivel central şi local se asigura din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale, dupa caz, precum şi din alte surse interne şi internaţionale, potrivit legii.”

În cei 9 ani de aplicare a O.U.G. nr.21/2004 şi a Legii nr.15/2005 se puteau achiziţiona şi dota fiecare Primărie şi Consiliu judeţean cu numărul necesar de utilaje performante pentru deszăpezire şi cu parazăpezi. De asemenea, puteau fi realizate perdele şi pădurile de protecţie de-a lungul drumurilor şi în jurul localităţilor expuse viscolului.

Niciodată, în Parlament, nu a fost introdusă şi dezbătută o moţiune simplă în legătură cu cauzele şi consecinţele nerespectării Legii nr.15/2005. Poporul Român nu a fost informat cu privire la situaţia din fiecare localitate şi cea de la C.N.A.D.N.R. în privinţa dotării şi a stării urilajelor pentru deszăpezire.

Guvernul Ponta II a luat numeroase împrumuturi de la băncile străine. În anul 2013 acest Guvern, s-a împrumutat cu 15 miliarde euro, fără să informeze Poporul Român în ceea ce priveşte destinaţia acestora. În luna ianuarie a.c., Guvernul Ponta II a mărit datoria externă a României cu încă două miliarde de euro. Din aceste 17 miliarde euro, Guvernul Ponta II putea să aloce, în baza Legii nr.15/2005, măcar un miliard de euro în vederea achiziţionării utilajelor necesare pentru deszăpezire şi astfel se încheia cu harababura şi imaginile de coşmar din timpul iernii.

Sfidând Poporul Român pe care îl ameninţă cu o nouă creştere nejustificată a preţului carburanţilor, Guvernul Ponta II a iertat, prin H.G. nr.35 din 22 ianuarie 2014, firma The Rompetrol Group N.V. de o datorie de aproape 500.000.000 de dolari U.S.A. pe care o avea la Bugetul Statului Român. Această Hotărâre a Guvernului Ponta II a fost luată după ce Curtea Constiutuţională a declarat neconstituţional proiectul de Lege vizând renunţarea la încasarea acestei datorii. Cu această sumă, de circa 500.000.000 de dolari U.S.A. puteau fi cumpărate cel puţin 5.000 de utilaje performante pentru deszăpezire.

Acelaşi Guvern Ponta II, sfidând Constituţia României şi Legea nr.312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine (care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2014, fără ca miniştrii şi parlamentarii să cunoască prevederile acesteia), se încăpăţânează să vândă rapid la străini terenurile agricole din România, în baza unei noi legi care a fost trimisă de Preşedintele României spre reexaminare la Parlament. Ulterior, proprietarii străini nu vor permite ca pe terenurile lor să fie înfiinţate perdele de protecţie sau să fie amplasate parazăpezi. Ca urmare, cu sprijinul Guvernului României, viscolul va face ravagii şi în iernile viitoare în Muntenia, Dobrogea şi Moldova.

Cele petrecute în România, începând cu 25 ianuarie a.c., constituie un atentat la siguranţa naţională, realizat prin abuz în serviciu în formă calificată săvârşit de numeroase persoane care erau obligate să respecte prevederile Legii nr.15/2005. Deocamdată, Parchetul şi Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.) nu se autosesizează, iar Opoziţia formală din Parlament, Consiliile judeţene şi Consiliile locale păstrează o tăcere complice sau e înzăpezită ori s-a izolat de majoritatea populaţiei sărăcită şi care rabdă de frig şi în această iarnă venită târziu.

Pentru nerespectarea O.U.G. nr.21/2004 şi Legii nr.15/2005 se pot aplica amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei, respectiv de 500 lei suma efectiv achitată. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de personalul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Este evident că, acest personal nu-i va amenda pe primul-ministru, pe ministrul Administraţiei şi Internelor, nici pe membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. De aceea, ei stau liniştiţi la şedinţele comandamentelor de iarnă.

Datorită sfidării Constituţiei şi nerespectării Legii nr.15/2005 de către autorităţile publice centrale şi locale s-a ajuns ca milioane de români să fie îngroziţi de venirea iernii, de consecinţele sale, inclusiv de facturile la încălzirea caselor şi apartamentelor.

Anotimpul iarna, în numai şapte zile cu ninsoare, viscol şi ger, le-a arătat românilor cine sunt vinovaţii pentru harababura şi dezastrul din România. Culmea este că, principalii vinovaţi pozează în salvatori ! Până când îi mai rabdă Poporul Român ?

Dr.Gheorghe Funar
Preşedintele Partidului România Mare