Recent,  poetul clujean Ion Mureşan a primit la Botoşani cel mai important premiu de poezie: Mihai Eminescu. Un alt poet clujean Tavi Hoandră postează zilnic pe Facebook câte o poezie ce te induce în onirism şi fascinaţia unui lirism tropical. În ultima vreme, Clujul pulsează poetic, nu numai universitar şi economic. De câteva zile am primit o nouă plachetă de versuri semnată de poetul Ion Cristofor, intitulată „Gramofonul de pământ”, publicată la Editura Limes (2014). Volumul de versuri este o chemare endogenă către izvoare şi un ţipăt a la Munch împotriva unei lumi invadate de politicianism şi gregarism: „dacă eram bărbos şi ştiam să latru/dacă eram cocoş şi cântam pe gard (Dacă). Poetul iese în stradă şi incendiază cu versurile mundanul politic, iar grenadele sale împotriva realităţii alterate sunt metaforele şi starea lirică. „Nu sunt eu cel ce mă înec în oceanul unei lacrimi/Nu sunt eu bărbatul ce se spânzură în grajdul de vite”  (Nu sunt eu). Singura salvare a poetului este reîntoarcerea la izvoarele cristaline ale credinţei, ca o formă de mântuire socială şi spirituală: „La spovedanie părintele/ăla bătrân/m-a întrebat/dacă am respectat cele zece porunci/I-am spus/părinte/carte/nu ştiu/n-am învăţat să număr…(Spovedanie). Poetul abordează lumea dihotomic: spaţiul politic, al alterităţii infestate de politicianism şi sferele pure ale unei credinţe interiorizate. „Ei nu cârtesc zi de zi împotriva celui mai bun guvern dintre toate/Ei îşi plătesc mereu impozitele la termen/Ei nu se calcă-n picioare la magazin când se fac ieftiniri/Ei îl susţin mereu entuziaşti pe domnul preşedinte…(Laudă celor mai buni dintre noi). Pentru poet revelaţia hristică pe malul lacului Ohrid este una biblică, ca pe malul mării Galileii spre un cer interior: „Cu chirilice scriu iepurii pe apele îngheţate ale Ohridului/Stelele aleargă ca o sanie trasă de cai prin zăpadă./În turla bisericilor din Scopie/Umbra lui Alexandru Macedon tremură scuturată de friguri…(Macedonia). Doar „cu ochelari de rouă/iarba citeşte pe îndelete textul pactului/pe care-l va semna cu pământul (Iarba). Lirismul este o reculegere faustiană a poetului în faţa berăriei Auerbach, a unui cotidian degradat şi o provocare că „ai perfectă dreptate/trăim într-o lume de rahat (Uneori)”. „Gramofonul de pământ” este o chemare telurică a poeziei autentice, o eternă reîntoarcere eliadiană pentru că „totul un cosmos întreg se ascunde între silabe/ca iepurele sub tufă/ca între splendide picioare unei femei/ca sub rochia foşnitoare a ei (Ochii unei femei). Poetul este învins de singurătate, dar înfrângerea o transformă în victorie, trâmbiţată în piaţa publică: „învins de singurătate am dat un anunţ în ziarul Piața (În capul nopţii)”.

securedownload

Poetul Ion Cristofor este un spirit petulant, care a intrat în galeria cu clasici a poeziei contemporane. La fel ca Ion Mureşan ar fi meritat să primească premiul Mihai Eminescu. Ion Cristofor face aerul să vibreze liric în cetate, alături de alţi poeţi clujeni ca Marcel Mureşeanu, Horia Bădescu, Marta Petreu, Ştefan Manasia, I.P. Azap, Victor Ţarină, Adrian Bumb, Flavia Teoc, Oana Boc sau Daniel Moşoiu și construiesc din Cluj-Napoca o capitală europeană a poeziei din 2014 până la sfârşit.

Ionuţ Ţene