Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a declarat, marţi, la Siculeni (Harghita), că mai mult de 90.000 de cetăţeni români de etnie maghiară din Transilvania, care au obţinut şi cetăţenia ungară, s-au înregistrat ca viitori votanţi la alegerile care vor avea loc în primăvară în Ungaria.

Kover Laszlo a participat, marţi, la Siculeni, în judeţul Harghita, la comemorarea a 250 de ani de la masacrarea secuilor de către armata austro-ungară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a declarat jurnaliştilor că, până în prezent, „au profitat de naturalizarea preferenţială” mai mult de 500.000 de cetăţeni români de etnie maghiară, peste 90.000 dintre cei care au dublă cetăţenie, adică 18 la sută, înregistrându-se ca viitori votanţi la alegerile care se vor desfăşura în Ungaria în primăvara acestui an.

„Eu cred că aceasta este o proporţie bună, un număr bun, dar important nu este în ce măsură poate să influenţeze rezultatele alegerilor din Ungaria, ci faptul că, dacă maghiarii de aici votează într-un număr mai mare, atunci au o influenţă benefică asupra politicii interne a Ungariei, asupra politicii naţionale a statului maghiar”, a spus Kover Laszlo.