Mihaela Suciu, OFPDL Cuj, critică proiectele USL privind sistarea alocaţiei de stat: “Oare doamna ministru a Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpean are discernământ? Cum poate să gândească un om raţional care mai reprezintă şi un Partid care are şi denumirea de Liberal (şi cam atât!) că doar copiii care provin din familii asistate social ar avea dreptul la alocaţie de stat? De când are dreptul această femeie să hotărască ce copil are şi ce copil nu are dreptul la alocaţie? Răspunsul îl ştim cu toţii: votanţii USL ar avea dreptul la alocaţie!

Ce criterii ar avea în desemnarea celor care au drepturi? Şi mai ştim că dacă asistaţii sociali nu ar vota cu USL, actuala coaliţie-antiromânească ar avea maximum 20% în preferinţele electoratului.

Ce nu ştiam este că PNL, prin măsurile luate de reprezentanţii lui în guvern, s-a transformat integral în PSD, dar doamna ministru ne-a convins de acest lucru, prin gândirea comunistă pe care o are! Dacă în 16 octombrie 2013, reprezentanţii USL din Parlamentul României au respins majorarea alocaţiilor pentru copii, acum vin şi ne spun că nu se vor mai da aceste drepturi… către toţi copiii. Oameni buni, mai vreţi? Mai puteţi?

Unde sunt reprezentanţii USL din Parlament? Şi vorbesc aici în special de reprezentanţii Clujului! De ce nu iau atitudine? După cum am mai spus, se ascund în spatele declaraţiilor în presă şi nu fac NIMIC pentru copiii şi părinţii clujeni! Ruşine!” se arată într-un comunicat semnat de Mihaela Suciu, Preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL Cluj.

NapocaNews