Echipa feminină de handbal SCM Craiova a transferat-o joi, 23 ianuarie, pe Mihaela Tivadar, ultima dată la Jolidon Cluj. Interul de 31 de ani care a evoluat şi în naţionala României părăsise recent gruparea ardeleană din cauza restanţelor salariale. Mihaela Tivadar este vicecampioană mondială cu echipa României în 2005, medaliată cu bronz la Europenele din 2010. A jucat la Universitatea Cluj, Rulmentul Braşov, Oltchim Rm. Vâlcea, Elda Prestigio (Spania), HCM Roman. A câştigat titlul în România cu Rulmentul Braşov, Oltchim Rm. Vâlcea şi în Spania cu Elda Prestigio. A câştigat în 2006, cu Rulmentul Braşov, Challenge Cup, iar în 2007 cu Oltchim Rm. Vâlcea, Cupa Cupelor şi Supercupa Europei.

“Am dat 11.000 de euro din buzunar ca să vin la Cluj şi plec cu restanţe de şase luni şi jumătate!”

Tivadar a plecat în urmă cu trei zile de la Jolidon Cluj, supărată că oficialii ardeleni nu i-au achitat salariile restante. “Nu mi-au fost plătite restanţele cerute în memoriul pe care l-am depus la Federatie şi perioada mea în alb şi negru a luat sfârşit. Au fost trei ani şi jumătate frumoşi, poate cei mai frumoşi din cariera mea, dar până la urmă s-au terminat. Nu pentru că am vrut eu, ci probabil aşa a fost să fie. Ce e prea mult, deja dă pe afară, iar celor care vor să mă judece le spun atât: când am venit de la Roman la Cluj, acum trei ani şi jumatate, am scos din buzunarul meu 11.000 de euro pentru a-mi plăti transferul. Iar acum, la plecare, am restanţe de şase luni şi jumătate”, a scris handbalista pe contul ei de pe o reţea de socializare.

Sursa: Pro Sport