Fosta soţie a unui lunetist din trupele SAS susţine că a fost plătită pentru a nu dezvălui implicarea regimentului de elită în moartea prinţesei Diana.

Fosta soţie a unui lunetist britanic susţine că a fost plătită pentru a nu vorbi despre implicarea trupelor speciale în moartea prinţesei de Wales, relatează Daily Mail. Femeia, al cărui nume nu a fost dezvăluit, dar care este numită Sarah de către cotidianul britanic, spune că i-a fost dat un plic maroniu care conţinea 500 de lire sterline şi i s-a spus să „nu vorbească desre prinţesa Diana”.

Această teorie a apărut prima oară la procesul sergentului Danny Nightingale, care a fost găsit vinovat pentru posesia ilegală a unei arme de foc. Soţia lunetistului „N”, cel care susţine implicarea serviciului SAS în moartea prinţesei Diana, spune că a fost avertizată de un ofiţer că va ajunge ca Lee Rigby, soldatul decapitat de terorişti islamişti, la Londra, dacă spune ceea ce ştie şi că ameninţările din partea SAS au făcut-o să se ascundă şi să se teamă pentru viaţa ei.

„Am primit 500 de lire şi mi s-a spus să nu vorbesc despre moartea Dianei sau despre operaţiunile SAS. Dar nu aveam cum să păstrez tăcerea despre un lucru atât de serios”, spune femeia. Lunetistul „N” a mai spus că membrii serviciului fac tot felul de abuzuri şi ajung chiar să rănească sau să hărţuiască persoane. Soldatul spune că s-a ajuns ca rănirea civililor să fie o practică standard. Dacă unul dintre membrii SAS se află în conflict cu o persoană şi vrea să se răzbune, nu trebuie decât să-i scrie numele şi adresa pe o hârtie pe care să o pună într-o cutie împreună cu o sumă de bani şi colegii lui rezolvă situaţia. Sarah spune că a fost chemată la o întâlnire cu oficiali ai regimentului care au negat acuzaţiile pe care fostul ei soţ le aduce, dar „nu au spus nimic despre moartea prinţesei”, spune femeia. „Din acest motiv am început să cred că soţul meu spunea adevărul în 2008, când afirma că un ofiţer SAS l-a orbit pe şoferul Dianei cu un fascicul de lumină, la intrarea în tunelul Pont d’Alma”, continuă ea. „I-a semnalizat apoi unui coleg că operaţiunea a fost îndeplinită, aşa că acesta este marele secret al regimentului, cred eu”, spune Sarah.

Femeia a mai avut o întâlnire cu reprezentanţii SAS, care a îngrozit-o, ofiţerii spunându-i că ar putea să ajungă ca Lee Rigby dacă depune mărturie împotriva serviciului. Deşi două anchete realizate de Scotland Yard şi de poliţia franceză au stabilit că moartea prinţesei Diana a fost un accident, noile informaţii apărute au determinat Poliţia Metropolitană să redeschidă Operaţiunea Paget referitoare la evenimentul petrecut în 1997.

Prinţesa Diana, fosta soţie a prinţului Charles, moştenitorul tornului Marii Britanii, a decedat în 1997, într-un accident de maşină în Paris, împreună cu iubitul ei, milionarul Dodi Fayed.

SAS, Special Air Service este un regiment de trupe speciale din cadrul armatei britanice. Serviciul a fost înfiinţat în 1950 şi se ocupă cu operaţiuni speciale în timp de război şi cu operaţiuni antiteroriste în timp de pace.

Sursa:Mediafax