Potrivit Mediafax, ”procesul în care preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, şi alte 12 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie se va desfăşura cu interpret, întrucât unii dintre inculpaţi au probleme privind înţelegerea unor chestiuni juridice. Curtea de Apel Târgu Mureş a decis, la termenul de joi al dosarului în care sunt acuzaţi de infracţiuni de corupţie preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, şi alte 12 persoane, amânarea judecării, pentru a doua oară în această săptămână, în sală fiind prezenţi toţi inculpaţii, dar unul neavând asigurată apărarea.

În aceste condiţii, judecătorul Mihaela Creţu a anunţat că procesul se va desfăşura cu interpret, la cererea apărătorilor mai multor inculpaţi, fixând un nou termen pentru 16 ianuarie. La ieşirea din sala de judecată, Sergiu Bogdan, avocatul lui Borboly Csaba, dar şi al consilierului judeţean din Harghita Palffy Domokos, a declarat presei că a solicitat interpret, întrucât a constatat că cel de-al doilea client al său are probleme privind chestiuni juridice”.

Cetățeanul român de etnie maghiară Palffy Domokos are nevoie de interpret în dosarul în care este judecat pentru acte de corupție! În iunie 2012 Agenția Națională de Integritate dădea publicității un comunicat de presă prin care anunța faptul că UDMR-istul Palffy Domokos a încasat, prin intermediul firmelor sale care au încheiat contracte cu Consiliul Județean Harghita, peste 25 de milioane de lei.

Dan Tanasa