S-a lăsat iarna ca pleoapa lui Dumnezeu
Barba Lui a albit dealurile şi pădurile
Şi sufletul tău de mimoză crescută la oraş
A venit iarna şi privirea ta îngheață buzele nopţii
A venit tăcerea cu viscole şi ger
Şi troiene de amintiri
Şi aerul e din cel mai pur cristal
Şi brazii aleargă prin nopţi siberiene
S-a lăsat zăpada cum gândul frumos
Şi sufletul a albit fulgii de nea
Şi singurătatea e povestea la gura sobei
despre o iubire trasă cu sania de reni
Ionuţ Ţene
5 comentarii la “Poemul Zilei: Iarna”
O iubire trasă cu sania de reni.
Frumos acest poem ca un vis de iarnă!
Da, asa se scrie o poezie. E modernă da se înţelege…
Metafore frumoase, dar fara rima, pentru un „cititor simplu, iubitor de Eminescu si Cosbuc”, e ca un fel de proza. Incercati si rima.
Splendid. Merita premiul Eminescu si autorul nu a colaborat cu Secu
Păi cînd să colaboreze poetul Tene cu SECU că pe atunci era la grădiniţă!