Poate ca ar trebui sa blestemăm

Aceste cuvinte pierdute
Si uneori stralucitoare;
Poate ca au devenit prea
Rudimentare si prea
Neincapatoare,
Iar noi incercam in van sa
Le rugam sa se strige tare
Pe ele,
Litera cu litera
Poate ca asa vor fi auzite
Pana departe;
Iar ei minteau
Atunci cand spuneau
Cu ajutorul cuvintelor
Ca urma sa se intample
Acea minune: nu a fost
Decat o durere aruncata
Inspre voi; inutila rautate
Unde nici cuvintele
N au mai vrut sa spuna
Nimic;
Pe ele nu le intrebase nimeni
Despre cel care le a rostit
Si despre cum sapa ele
Si acum,
Precum un ecou,
Sute, mii de canale mici,
Prin care sa se poata
Scurge si ultima picatura
De speranta amestecata
Cu sange.
Si totusi ar trebui sa
Blestemam cuvintele.
Atatea cuvinte incarcate
De sensuri si adevar, si
Lumina
Aruncate in vazduh
Imponderabile,
Care s au pierdut
S au pierdut in
Neant; cum si acestea
Care se scriu, iata,
Pe acest ecran,
In aceasta cafenea,
Intr o dimineata
Consumata, de ianuarie.
Ar trebui blestemate
Cuvintele.
Sa blestemam umbra lor care
Ne bantuie zilnic
In fiecare moment
Strecurandu se dureros
Intre sistola si diastola
Printre stenturile sclipind
In sangele acesta impietrit.

Tavi Hoandră