Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a declarat, marţi seară, la Târgu Mureş, că „mărşăluirea secuilor a ajuns la mijlocul drumului pentru obţinerea autonomiei”, iar Ungaria este „un partener interesat în succesul” acesteia.

Preşedintele Parlamentului ungar: Mărşăluirea secuilor a ajuns la mijlocul drumului pentru obţinerea autonomiei. Autonomia Ţinutului Secuiesc va fi singura şansă pentru naţiunea secuiască.

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a participat, marţi seară, la Palatul Culturii din Târgu Mureş, la comemorarea masacrului secuilor de la Siculeni din urmă cu 250 de ani, eveniment organizat de Consiliul Naţional Secuiesc, la care au participat aproximativ 500 de persoane, între care lideri ai tuturor formaţiunilor politice maghiare din Transilvania, precum şi consulul Ungariei la Miercurea Ciuc, Zsigmond Barna Pal.

Kover a spus, în discursul său, că are adânc în memorie întâlnirea CNS din 2010, din Parlamentul Ungariei, când acesta „a devenit casa naţiunii maghiare şi a fost autentificat prin sigiliul naţiunii secuieşti”.

„Este foarte folositor pentru om să se reîntoarcă la locul de baştină, este la fel de bine să ne reîntoarcem, după nouă decenii, la originile noastre şi putem să zicem că naţiunea secuiască a primit un elan nou şi doresc CNS să primească un nou elan pentru obţinerea autonomiei, care s-a fructificat şi prin organizarea evenimentului mărşăluirii (marşul din Covasna de anul trecut – n.r.). Consider că mărşăluirea secuilor din 1990 încoace a ajuns la mijlocul drumului pentru obţinerea autonomiei secuimii. Autonomia secuimii nu este ceea ce ne-a îndepărtat ani de-a rândul, după 1990, şi la jumătatea de drum spre autonomia secuimii ştim acum că va fi o mărşăluire lungă”, a spus Kover.

El a adăugat că i s-a întărit „credinţa” că autonomia Ţinutului Secuiesc va fi singura şansă pentru naţiunea secuiască, întrucât aceasta va garanta drepturi, folosirea limbii, culturii materne, va asigura drepturile egale pentru maghiari „şi nu o să deranjeze sub nicio formă integritatea teritorială a României”.

„Celor care au dubii că autonomia nu ar asigura condiţii de viaţă mai bune le doresc să încerce şi după aceea să-şi formeze opinia. Stimaţi prieteni, să nu uitaţi cuvintele lui Nagy Gyozo: «Prima dată vei fi răstignit, vei fi rupt în bucăţi, dar, dacă te lupţi mai departe, învingi până la urmă». Pentru victoria voastră, ca să terminaţi cu bine acest drum, o să aveţi nevoie ca din 2014 să participaţi pe acest drum într-un număr din ce în ce mai mare, să aveţi parteneri care sunt interesaţi sau care o să devină interesaţi în a vă ajuta”, a spus el.

Kover a arătat că în această „încercare” va trebui atras şi tineretul secuiesc, „pentru că autonomia secuiască va fi pusă în funcţiune de acest tineret”, care trebuie să studieze cum funcţionează statele europene şi să cunoască „realitatea secuiască”, dar şi românii.

„Pentru succesul vostru, trebuie să-i faceţi interesaţi pe conaţionalii voştri români şi trebuie să-i faceţi să înţeleagă că asta n-o să fie în detrimentul naţiunii române, va fi un interes comun autonomia şi aceasta se va coordona cu deciziile şi declaraţia din 1918 de la Alba Iulia, care asigura drepturile minorităţilor. Eu doresc ca autonomia să ofere o posibilitate de trai şi un nivel de trai mai ridicat şi aici sunt convins că toţi cei care locuiesc pe aceste meleaguri vor sprijini această iniţiativă. Stimaţi prieteni, Ungaria este un partener care este interesat în acest succes, interesul nostru este ca secuimea să rămână pe locurile natale şi să aibă şanse egale de viaţă şi de câştig. De aceea am oferit noi posibilitatea de a obţine cetăţenia ungară, fără a părăsi locurile natale şi de baştină şi dorim, pentru toţi care se consideră parte a naţiunii ungare, să obţină acest drept”, a spus Kover.

El a făcut un apel la cei prezenţi să îşi folosească influenţa, astfel încât toţi cei care au obţinut cetăţenia ungară să folosească drepturile care decurg din ea şi să participe la alegerile parlamentare din Ungaria, dar şi la alegerile europarlamentare din România.

Andreea Tobias, Ela Giurgea, Sursa: Mediafax