Cele 13 persoane din Pungeşti, aflate în greva foamei din 24 decembrie 2013 în semn de protest faţă de activitatea desfăşurată în zonă de compania Chevron, au renunţat, sâmbătă, la această formă extremă motivând „abuzurile jandarmilor”, care i-ar fi alungat şi din noua „tabără de rezistenţă”.

Unsprezece zile a durat greva foamei declanşată în ajunul Crăciunului de o parte dintre protestatarii de la Siliştea-Pungeşti, în semn de nemulţumire faţă de activităţile desfăşurate în zonă de compania Chevron şi a măsurilor de restricţie a circulaţiei impuse de către poliţie în zonă, considerată una de „siguranţă publică”.

Cele 13 persoane care s-au aflat în greva foamei spun că au renunţat la această formă de protest din cauza „abuzurilor jandarmilor”, care „i-au alungat” şi din noua „tabără de rezistenţă” ridicată pe islazul comunal din Siliştea, scrie Mediafax.

NapocaNews