Israelul este unul dintre cele mai sensibile state din lume când vine vorba de păstrarea identităţii etnice şi religoase a cetăţenilor. Astfel, vestea că Yair Netanyahu, fiul premierului Benjamin Netanyahu, este implicat într-o relaţie cu creştină norvegiancă a dat naştere unui adevărat scandal politic, etnic şi religios în Israel. Afirmaţii şovine au venit în primul rând din partea partidului ultra-religios Shas, de opoziţie. Dar nici rudele sau societatea civilă nu s-au lăsat mai prejos şi au criticat atentatul la “puritatea evreiască”.
Hagai Ben-Artzi, unchiul lui Yair Netanyahu, s-a arătat extrem de jignit de faptul că nepotul său are o relaţie cu o femeie care nu este evreică, scrie publicaţia Times of Israel. “Este ca şi cum ar scuipa pe mormintele bunicului şi a bunicii sale”, a declarat fratele Sarei Netanyahu, soţia premierului, într-un interviu pentru site-ul ultraortodox Kikar HaShabbat, cerând public terminarea relaţiei. ”Este oribil, pur şi simplu oribil. Şi mai este şi fiul premierului. Astfel de lucruri au fost mereu o ameninţare la adresa identităţii evreieşti”, a continuat Hagai Ben-Artzi.
Preşedintele partidului ultraortodox Shas, Aryeh Deri, a declarat la rândul său că este datoria lui Yair să lupte împotriva “asimilării” renunţând la relaţia cu norvegianca şi găsind o parteneră evreică. “Dacă, Doamne fereşte, este adevărat, atunci vai nouă, vai nouă”, a declarat Deri la postul de radio Kol Barama. Acesta a adăugat că relaţia lui Yair nu este o chestiune care ţine strict de de viaţa lui privată, dat fiind că el este “un simbol al evreilor”. “Cunosc oameni care au investit zeci de milioane de dolari, poate mai mult, ca să lupte împotriva asimilării”, a spus Aryeh Deri, citat şi de Jurnalul Naţional.
Alţi critici acerbi ai relaţiei sunt şi membrii organizaţiei Lehava, al cărei scop este nici mai mult nici mai puţin decât prevenirea căsătoriilor evreilor cu non-evrei. Reprezentanţii organizaţiei au cerut premierului să intervină şi să interzică relaţia dintre cei doi tineri. “Nepoţii tăi, după cum ştii, nu vor fi evrei”, l-a avertizat directorul Lehava, Bentzi Gopshtain, pe Netanyahu, într-o postare pe Facebook.
“Suntem prea nesiguri pe noi.
Oamenii trebuie să realizeze că a avea un procent mic de populaţie care se căsătoreşte cu membrii altor comunităţi nu o să ne facă rău”, consideră pe de altă parte sociologul Noah Slepkov. Acesta zice că până acum căsătoriile mixte au fost o problemă doar pentru comunităţile evreieşti din afara Israelului, în special în SUA, unde jumătate dintre evrei se căsătoresc cu non-evrei. În Israel, însă, până acum nu a fost cazul, dat fiind că evreii şi arabii din zonă nu au deloc relaţii cordiale.
Ştirea că Yair Netanyahu, de 23 de ani, este implicat într-o relaţie cu norvegianca Sandra Leikanger, de 25 de ani, a apărut prima dată în ziarul norvegian Dagen. Cei doi s-ar fi întâlnit la Centrul Interdisciplinar din Herzliya, unde ambii sunt studenţi. Mai mult, tânăra face parte dintr-o familie creştină de luterani evanghelici.
Sursa: FrontPress.ro
Un comentariu la “Scandal ȘOVIN în Israel: Relația fiului premierului cu o norvegiancă ar dăuna “purității evreiești””
Asta se cheama antisemitism, fascism, huoooo nazistilor.