Anul trecut, dupa 3 ianuarie, pe fondul emotionantei iesiri din scena vietii a regizorului si actorului Sergiu Nicolaescu, s-au facut numeroase afirmatii hazardate. Nici acum, dupa ce a fost dat publicitatii adevaratul Testament al cineastului, in care este stipulata clar cererea sa de a fi inmormantat crestineste, nu se stie cine a dispus ca trupul lui Sergiu Nicolaescu sa fie incinerat, anulandu-i-se posibilitatea de mantuire aproape “pentru vecie”. Sora cineastului, Iolanda Nicolaescu, in accesele isterice televizate pe care le avea pe toate posturile cu apetenta la macabru si circ a afirmat – ceea ce se dovedeste azi a fi cu totul mincinos – ca Sergiu Nicolaescu si-a dorit sa fie “cremat” asemenea unchiului sau, Nicolae Cambrea. Asadar, chipurile, ar fi fost o “traditie de familie”. Nimic mai neadevarat, dupa cum s-a demonstrat (regizorul isi pregatise de altfel cavoul la Targu Jiu, orasul sau natal). Insa declaratia cucoanei a suscitat interesul celor mai curiosi in ce priveste istoria reala a Romaniei. Si asa s-a aflat si la nivelul opiniei publice mai largi cine a fost unchiul lui Sergiu Nicolaescu: conducatorul Diviziei Tudor Vladimirescu organizate de Ana Pauker in URSS, asadar un posibil agent NKVD/GRU, care l-ar fi propulsat ca atare, prin relatiile sale, pe tanarul nepot, aflat la inceputurile carierei. Probabil, spun unii, pentru falsurile din filmele sale la adresa unei generatii care s-a auto-sacrificat pentru Romania, Cineva a decis ca nici macar o inmormantare crestineasca sa nu aiba… Oricum ar fi, in exclusivitate, prin munca arhivistica depusa de comisarul Florin Sinca, la un an de la plecarea lui Sergiu Nicolaescu, portalul Ziaristi Online va ofera cateva file de istorie privindu-l pe generalul Nicolae Cambrea (vedeti facsimilele in baza materialului). Si mai mult decat atat: gratie tot cercetarilor asiduue ale comisarului Florin Sinca, cat si a discutiei pe care istoricul-politist a avut-o cu Sergiu Nicolaescu, va putem prezenta si un fragment din lucrarea sa,”Cand Politia a devenit Militie“, din care veti afla si cine a fost cel de-al doilea unchi al lui Sergiu Nicolaescu, comisarul Gheorghe Cambrea, un politist-model, care, dupa ocupatia sovietica armata condusa si de fratele sau, a fost inchis de… comunisti pentru ca ar fi arestat un comunist celebru al vremii. O soarta ciudata.

Asadar:

SERGIU NICOLAESCU ŞI CEI DOI UNCHI AI SĂI: UNUL ÎN GULAG, CELĂLALT TRĂDĂTOR

Sergiu Nicolaescu a avut doi unchi. Am fost impresionat de diferenţa colosală dintre cei doi. Primul a fost comisarul de poliţie Gheorghe Cambrea, care l-a inspirat pe cineastul român şi care a ajuns în puşcăriile comuniste. Al doilea, generalul Nicolae Cambrea (foto mai sus), întors de pe front cu ,,Divizia de panduri Tudor Vladimirescu-Debreţin’’, care s-a împopoţonat cu decoraţiile trădării şi a dansat alături de comuniştii sovietici şi români.

Despre primul mi-a vorbit. Despre al doilea niciodată.

Poliţistul care l-a inspirat pe nepot

Când s-a stins la 3 ianuarie 2013 marele actor şi regizor Sergiu Florin Nicolaescu, care era născut în Duminica Floriilor şi când am văzut rătăcirea apropiaţilor care au ales să-l dea pradă flăcărilor la crematoriu, mi-a venit să plâng. Mi-am amintit că, atunci când ne-am întâlnit la Senat, chiar dacă omul trăise aproape toată viaţa în comunism, deasupra biroului atârnase o cruce de lemn. După moartea sa, am trimis o scrisoare soţiei, în care o rugam să-mi permită să copiez documente şi fotografii despre comisarul Gheorghe Cambrea, aşa cum îmi promisese Sergiu Nicolaescu. Cum era de aşteptat, n-am primit nici un răspuns, deşi n-am nicio intenţie ascunsă.

Negreşit, acest om a avut multe bube, dar a lăsat urme de neegalat în cinematografia românească şi mondială. După ce a fost prezent la lansarea celui de-al treilea volum al seriei ,,Din istoria Poliţiei Române’’ (Centrul Cultural al MAI, 16 martie 2009)[1], la 9 decembrie 2009, senatorul Nicolaescu[2] mi-a acordat un interviu la biroul de la Senatul României, unde era preşedinte al Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă. Din acesta, am selectat doar partea referitoare la unchiul său, comisarul de poliţie Gheorghe Cambrea[3]. Când ajunge în Bucureşti, Sergiu Nicolaescu era un adolescent şi lesne ne putem închipui ce influenţă avea asupra unui copil din provincie venirea în capitala ţării şi plimbările pe străzi şi în locuri cunoscute atât de bine de unchiul său, poliţist la Prefectura Poliţiei Capitalei.

Comisarul de poliţie Gheorghe Cambrea s-a născut la 30 septembrie 1910 în Târgu Jiu, părinţii săi fiind Constantin şi Elena. Tatăl său a fost funcţionar în Poliţie, iar mama casnică. Drept avere aveau o casă cu patru camere. La data arestării de care vom vorbi mai jos, comisarul Gheorghe Cambrea nu mai avea nimic ca avere, ajunsese un biet funcţionar în domeniul construcţiilor şi domicilia în Bucureşti, pe str.Luceafărului nr.1, raionul Lenin. Soţia comisarului, Viorica Horfa, şi era funcţionară.

Gheorghe Cambrea a făcut armata, fiind contingent 1929. Nu a fost membru al vreunui partid politic. Ca studii avea patru clase de liceu. Era un bărbat destul de impozant, având o înălţime de 1,78 m, brunet, bine proporţionat fizic, fruntea mare, nasul asemenea, ochii căprui, părul castaniu şi o mustaţă potrivită.
Aşa cum îmi spunea Sergiu Nicolaescu, comisarul Gheorghe Cambrea ,,era un om deosebit, un ideal pentru mine. Îi plăceau maşinile, îl cunoştea toată lumea în Bucureşti, era un tip senzaţional, vesel, activ şi era mândru de meseria lui. Trăia modest, destul de modest, pe undeva pe lângă Piaţa Puişor, pe acolo, dar era întotdeauna bine îmbrăcat şi de când îl ştiu eu, avea şi maşină, ceea ce era un lucru la vremea respectivă. Unchiul meu era fantastic. Mergea pe stradă şi-mi spunea: uite, cutare, cutare, cutare, ăsta e homosexual, aveau un semn…

Li se spunea în perioada interbelică invertiţi sexual, am spus eu.

Exact. Şi la un moment dat, fiind în Bucureşti, am dus o pălărie să mi-o vopsească şi ăla mi-a furat pălăria. Mi-a dat una de mizerie. Şi atunci i-am spus lui. Şi a venit cu mine. Fireşte că-l cunoştea pe proprietar. Şi mi-a plăcut cum l-a luat. I-a zis: dă-i imediat pălăria înapoi! N-o mai avea, dar mi-a dat o pălărie nouă.

Unchiul meu, comisarul, cunoştea absolut pe toată lumea. Era un cunoscător al vieţii sociale, al străzii, al psihologiei umane. Era un cunoscător de oameni extraordinar. Cunoştea fiecare magazin în parte şi cunoştea şi istoria lui. Mi-aduc aminte că Gheorghiu-Dej ajunsese la putere şi el îmi povestea când mergeam cu el pe Lipscani: Uite, aici e magazinul unui evreu, care le-a crescut pe fetele lui Dej. Adică ştia absolut tot.
Cred că a fost ofiţer judiciarist. Nu era un poliţist din aceştia, de birou.
A, nu, nu, nu era de birou. El trecuse prin mai multe şi la un moment dat a ajuns la Brigada anticomunistă.

Data începerii pedepsei comisarului a fost considerată 1 aprilie 1950, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare. Într-o fişă matricolă penală am găsit că poliţistul a fost arestat preventiv la 10 februarie 1953 de Procuratura Generală a R.P.R. pentru ,,crimă contra umanităţii’’ şi ,,uneltire contra ordinii sociale’’, prin aceea că ,,a aplicat tratamente rele luptătorului comunist Constantin David’’. La 29 septembrie 1950 a fost transferat la Târgşor. A fost apoi deţinut la Făgăraş (1955-1956), Jilava (1956). La 15 ianuarie 1960 era la Gherla.
Comisarul Gheorghe Cambrea a fost eliberat la 29 iulie 1964, fiind graţiat prin Decretul 411 din acel an. Viaţa îi era distrusă şi el nu şi-a mai revenit mult timp după aceea.

Redau în continuare fragmente din cele declarate de Sergiu Nicolaescu.

,,Unchiul meu, Gheorghe Cambrea, a fost comisar de poliţie la Bucureşti. După al doilea război mondial a fost arestat, fiind învinuit că a operat arestarea comunistului Constantin David[4]. Era împreună cu doi subcomisari, în Piaţa Filantropia. Nici măcar nu era zona manifestaţiei comuniste. Şi a venit la el Constantin David şi i-a spus: domnule comisar, te rog arestează-mă. Şi unchiul meu a căutat doi subcomisari şi i-a pus să-l aresteze. Era obiceiul care se utiliza de către specialişti, de către comisari, atunci când era vorba de un agent. Unchiul meu susţinea că el era agent [informator] al poliţiei. Deci Constantin David era agent al poliţiei. Unchiul meu ştia asta şi de aceea l-a arestat, ca să-l protejeze. L-a ţinut două-trei zile şi pe urmă i-a dat drumul. Unchiul meu se purta foarte frumos cu oamenii. Un evreu care ocupase o funcţie în poliţie îl păzea pe unchiul meu, care stătea într-o cameră, la subsol la poliţie, nu la poliţie, la sediul judecătoriei. L-au judecat în acelaşi tribunal ca şi pe Ion Antonescu. Şi m-am dus acolo la el, pentru că eu m-am dus la proces. Şi mi-a spus treaba asta. Şi eu am spus bine, dar de ce nu spui. Zice: îţi dai seama că dacă spun treaba asta nu mai ies din închisoare în vecii-vecilor? Nu-mi dădeam seama. A ieşit din închisoare în 1946-1947, a mai trăit doi ani şi a murit[5]. Mi-a părut extrem de rău de el. […]
Pe bunicul meu nu l-am cunoscut. Am o singură fotografie cu el îmbrăcat comisar. Ştiu că a murit în timpul ocupaţiei germane şi mama spunea că a venit într-o seară, după o anchetă şi a murit. Zicea că, probabil, l-au otrăvit nemţii. Destul de greu de crezut, dar… Oricum, a murit foarte devreme, a murit în 1916, mama a fugit de-acasă cu toată familia, cu o căruţă. Aşa era pe vremea aceea. Şi în timpul nopţii, mama şi un frate de-al ei, care era mai mare, Nicolae Cambrea, au căzut din căruţă. I-a luat un comandant de unitate care mergea pe front, pe băiat l-a păstrat cu el pe front, iar pe fată a trimis-o la Bucureşti, la bunica. Nicolae Cambrea a făcut o carieră militară strălucită. N-a făcut politică niciodată. A fost comandantul Diviziei Tudor Vladimirescu, care a fost prima divizie românească care a luptat pe front şi care la Seghedin a fost aproape distrusă. Ei, cam aceştia sunt membrii familiei mele. Am o soră (Iolanda, n.n.), iar mama a murit în 1980, dar a apucat cariera mea, succesul meu. A avut această satisfacţie.
F.Ş. Domnule senator, multe dosare din anii ’40 nu sunt cercetate. După august 1944 a fost o mare epurare în rândul poliţiştilor. Era suficient ca o persoană, un comunist, să indice un poliţist şi a doua zi era dat afară din poliţie, anchetat, închis.
Ştiu. V-am spus de ce a fost acuzat unchiul meu. Constantin David fusese arestat de 38 de ori. Aceea a durat trei zile, şi el a murit la a patruzecea arestare, care a fost făcută de comisarii legionari. De fapt e într-un film de-al meu – Un comisar acuză – unde se arată omorârea lui. Ţin minte când am povestit prima dată adevărul, era după revoluţie, bineînţeles, ştiu că m-a contrazis chiar Ion Iliescu. A rămas mirat când a auzit despre Constantin David că era agent al poliţiei. Unchiul meu a ieşit din poliţie, dacă nu mă înşel în…

În ianuarie ’40 se schimbă denumirea instituţiei, în miliţie.

A, deci în ’48-’49, înainte de schimbarea în miliţie. A rămas un om cu relaţii deosebite şi era foarte iubit de oameni, adică era un om drept.
Cât a mai trăit?

Doi ani după ce a ieşit din puşcărie. Deci el a fost condamnat întâi la şapte ani – era un om de 30 şi ceva de ani – şi pe urmă, la protestul fratelui lui Constantin David, s-a rejudecat procesul şi i-au dat 25 de ani. Eu am apucat să vorbesc cu unii din cei care au fost în închisoare cu el. Spuneau că a avut un comportament absolut senzaţional, curajos, demn. A fost la închisoarea Făgăraş, cel mai mult timp, la închisoarea pentru poliţişti. Făgăraşul era o închisoare cumplită. Era vechea cetate. A ieşit foarte curajos şi s-a apucat de lucru, dar a murit de inimă. Da..

Nu aveţi vreo fotografie cu el?
Am mai multe cu el.
Eu aş vrea să-l includ într-un nou volum de istorie a poliţiei: ,,Restituiri’’.
Foarte bine. E o perioadă foarte tristă şi neplăcută, pentru că după ,,povestea’’ poliţiei legionare, pe urmă urmărirea poliţiei legionare şi a legionarilor e iarăşi foarte tristă. Apoi, la venirea comunismului, au trimis poliţişti în închisori… Era o calitate să nu ai şcoală. Au intrat miliţieni care nu aveau decât patru clase, şase clase maxim şi a urmat o perioadă extrem de grea până s-a format o nouă miliţie, cu studii, cu facultate, poate bine pregătiră, dar aservită regimului. Dar totuşi au rămas şi aici oameni pricepuţi’’.
La 27 august 1954 s-a emis Ordonanţa de trimitere în judecată nr.194 pentru Gheorghe Cambrea, domiciliat în str. Luceafărului nr.1, deţinut deja la Jilava, din 1 noiembrie 1952[6]. pe aceeaşi listă cu el apar foştii poliţişti Vasile Andreica[7], Ioan Nica[8], Iosif Seliceanu[9], Grigore Gh.Malcasian[10], Alexandru Pană[11], Ioan Naiţescu[12], Dumitru Lovin[13] şi Tudor R. Gîrba[14]. Toţi au fost în Serviciul Poliţiei de Siguranţă din PPC şi toţi au fost arestaţi pentru că au reprimat, împreună cu Gheorghe Cambrea, manifestaţia din Piaţa Obor, din 3 noiembrie 1940.
Potrivit actelor de la dosar, la 1 ianuarie 1941, comisarul Gheorghe Cambrea a dat un ordin de urmărire a comunistului Constantin David. L-au ridicat de acasă la 20/21 ianuarie 1941, l-au anchetat şi, potrivit acuzaţiilor comuniştilor, l-au asasinat poliţiştii legionari în pădurea Pantelimon.
Este de amintit că poliţistul Gheorghe Cambrea a avut un frate, Nicolae Cambrea, un trădător, ajuns general şi comandant al Diviziei ,,Tudor Vladimirescu’’. În august 1947 director al Direcţiei Poliţiei de Siguranţă era un anume Moravec. Evident, ,,român’’ şi el.

El informa că Angela Cambrea, nepoata gl. Nicolae Cambrea şi şefa de cabinet a comunistului Ion Gheorghe Maurer, era o posibilă informatoare a americanilor.

 

Extras din cartea “Cand Politia a devenit Militie” de dr. Florin Sinca via Ziaristi Online