Primarul Emil Boc a anunţat în această dimineaţă că şi elevii din învăţământul privat vor beneficia de transport gratuit pe 2 linii RATUC.

„Faţă de ceea ce am anunţat la începutul anului, indiferent dacă eşti acreditat la învăţământul public sau privat, pentru deplasare la şcoală sau activităţi extracuriculare se acordă această gratuitate dacă au nevoie de transport”, a declarat Emil Boc.

Alţi elevi, care nu merg cu transportul în comun la şcoală, dar care sunt implicaţi în activităţi extracurriculare cum sunt palatele copiilor, asociaţii, fundaţii, în baza unor adeverinţe vor beneficia de asemenea de transport gratuit.

„Sperăm să diminuăm şi absenţele la şcoală ale elevilor, dar şi să-i implicăm în activităţi extracurriculare. Abonamentele vor fi acordate de la 1 martie, de la şcoală, fiind valabile 1 an”, a adăugat primarul.

Copiii care vor avea nota scăzută la purtare pe motiv de absenţe nu vor beneficia de la anul de această facilitate. „Nota la purtare nu se scade pentru două absenţe, ci pentru mai multe. Statul nu îţi dă gratuitate ca să chiuleşti”, a spus edilul.

Elevii care nu au nevoie de transport în comun pentru a se depalsa la şcoală şi care nici nu desfăşoară activităţi extracurriculare vor beneficia de reduceri substanţiale la transportul în comun: 45 de lei pe două linii, respectiv 25 de lei pe o linie.