Thievery Corporation revine după 6 ani în România, în formulă completă (13 oameni pe scenă), și va susține un concert în cadrul celei de-a doua ediții a Electric Castle Festival, desfășurat la Castelul Banffy din Bonțida, județul Cluj. Trupa reprezintă al doilea „cap de afiș” anunțat de organizatori, după ce DJ Rusko a confirmat că va veni la festival pentru a susține primul său concert din România. Până acum au mai fost anunțați 30 din cei peste o sută de artiști care vor concerta pe cele cinci scene special amenajate în ambientul de basm al „Versailles-ului Transilvaniei”.

Anul trecut, prima ediție a adus pe scene 92 de artiști, un public de 32.000 de persoane și o accedere pe lista finaliștilor la European Festival Awards 2013, cea mai importantă competiție europeană de gen, la secțiunea „Cel mai bun festival de mărime medie”. Pentru ediția 2014, care se va desfășura în perioada 19-22 iunie, organizatorii au crescut atât numărul de artiști invitați, cât și numărul de scene și durata festivalului. Abonamentele promoționale costă 160 de lei până în 15 aprilie și pot fi achiziționate de pe eventim.ro, din rețeaua Eventim, de la partenerii oficiali ai festivalului și cu ajutorul aplicației mobile Electric Castle (iOS si Android).

 

Thievery Corporation sunt cunoscuți pentru concertele spectaculoase și pline de energie. La cea de-a doua ediție a Electric Castle, „alchimiștii trip-hop-ului” promit publicului de la Castelul Banffy un spectacol „cutremurător”: de două ori mai mult sub-bass decât într-un concert obișnuit. De altfel, desfășurarea de forțe pentru acest eveniment se anunță a fi impresionantă: trupa a solicitat un sistem audio special, capabil să acopere o gamă largă de frecvențe joase și care include dublarea numărului de subwoofers.

 
Rob Garza și Eric Hilton au înființat Thievery Corporation în 1995 și au refuzat încă de la debut încadrarea în tipare, preferând să-și redefinească și să-și reinventeze stilul în permanență. De-a lungul timpului, filonului trip-hop și acid jazz li s-au adăugat elemente de muzică braziliană, jamaicană și indiană. Trupa a lansat șapte albume, care au atras atenția atât prin orginalitatea stilului muzical, cât și prin versurile cu un puternic mesaj social sau politic. Cei 13 artiști care vor urca pe scena Electric Caste au naționalități și culturi diferite, rezultatul fiind un melanj de stiluri și inspirații care captivează de fiecare dată publicul.

 

NapocaNews