Uniunea Europeană: spre un nou ev mediu?

Ciudat este că integrarea şi unitatea europeană a dus la o recrudescenţă a mişcărilor separatiste şi regionale. La prima vedere pare o regenerare a regiunilor istorice şi specificităţilor locale în Europa, în realitate, de fapt, asistăm la o destructurare, controlată şi încurajată de Bruxelles, a statelor naţionale. Vocea Rusiei şi politicienii de la Moscova greşesc când consideră zilele acestea separatismele europene un prim pas a destructurării şi o posibilă dezintegrare a colosului U.E. Aici, Vocea Rusiei trebuie să-şi angajeze noi specialişti competenţi, care cunosc fenomenul european în profunzime, nu fantome jurnalistice ale defunctului naţionalism-comunist, ce nu înţeleg spiritul noii epoci, care de fapt e foarte vechi, cu rădăcini în evul mediu. Toate separatismele europene sunt încurajate în subsidiar de către comisia europeană de la Bruxelles şi de către aparatul birocratic sau parlamentar al U.E. Politica comisiei europene, prin politici publice oficiale şi mişcări civice finanţate de Bruxelles, urmăreşte încurajarea acestor separatisme regionale şi subminarea statelor naţionale puternice. Separatismul nu este numai un moft în ţări sărace ale UE cum sunt România sau Slovacia, ci se manifestă mult mai puternic şi hotărât în state occidentale puternic dezvoltate: Catalonia vrea referendum să se rupă de Spania, Corsica luptă pentru separare de Franţa, în doi, trei ani Scoţia se va proclama independentă, iar Ţara Galilor autonomă faţă de Anglia. Groelanda îşi proclamă independenţa faţă de Danemarca, iar Tirolul vrea autonomie faţă de Italia, care riscă să piardă şi nordul super-dezvoltat numit Padania. Flamanzii vor ruperea de valoni, iar Bavaria de Germania etc. Exemplele sunt numeroase. Să nu credeţi că acest fenomen separatist e izolat şi singular, ci foarte bine indus de comisia europeană de la Bruxelles. Noul guvern european, prin incitarea la dezvoltarea administrativă separatistă a regiunilor, a creat premisele demantelării sau slăbirii statelor naţionale. Logica e medievală. E nevoie de un centru puternic birocratic şi centralist la Bruxelles şi Strasbourg, ca suzeran, care să subordoneze statele naţionale şi guvernele naţionale în general, ca vasale. Europa poate fi controlată în totalitate de un guvern central care nu are opoziţia guvernelor naţionale. E un transfer perceptibil al centrelor de putere în Europa. Bruxellul îşi impune dominaţia asupra Berlinului, Parisului, Madridului şi, de ce nu, a Bucureştiului. Existenţa a cât mai multe state mici nou înfiinţate, a unor regiuni autonome sau separatiste vine în sprijnul unui centru politic şi economic puternic: Bruxelles, în intersul birocraţiei U.E. La urma urmei această politică de fărâmiţare a centrelor de putere seamănă cu evul mediu timpuriu, când Europa era o sumedenie de oraşe state şi mici ducate sau voievodate supuse unui suzeran care a dorit să restaureze Imperiul Roman: Carol cel Mare, Imperiul Roman de Naţiune Germană, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Napoleonian.

Această Europă fărâmiţată medieval în mici state şi regiuni autonome poate fi mai bine controlată şi guvernată de un centru politico-economic puternic: Bruxelles. În evul mediu Ţările Române s-au bătut pentru supravieţuire şi autonomie nu numai cu Imperiul Otoman, dar şi cu tendinţele expansioniste ale Imperiului Roman de Naţiune Germană sau cu Habsburgii, care controlau aproape întreaga Europă, iar mai târziu cu Imperiul lui Petru cel Mare. În evul mediu Achen-ul lui Carol cel Mare era Bruxellul de atunci, ca şi Praga habsburgilor, care doreau un centru puternic şi oraşe state, ducate şi voievodate mici pe care să le poată stăpâni. Domnitorii valahi şi ardeleni au ştiut prin luptă şi diplomaţie să păstreze neatârnate cele trei Ţări Româneşti. Ceea ce se întâmplă astăzi pe scena europeană, prin încurajarea separatismului etnic nu este decât o practică politică demnă de evul mediu, nu de un Bruxelles ce se vrea capitala unei uniuni moderne. Politica de încurajare a regionalismelor şi separatismelor locale de către Bruxelles ne arată că istoria este ciclică şi se repetă întotdeauna sub o altă formă.

Ionuţ Ţene